Mesaj dur pentru Carmen Dan, de Ziua Poliţiei Române. „Ne condamnaţi la moarte, mergem în coşciuge cu girofar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul Bogdan Bănică a lansat un mesaj dur de Ziua Poliţiei FOTO Facebook/ Bogdan Bănică
Poliţistul Bogdan Bănică a lansat un mesaj dur de Ziua Poliţiei FOTO Facebook/ Bogdan Bănică

Bogdan Bănică, vicepreşedintele Sindicatului Poliţiei Române, a postat pe contul său de Facebook un mesaj extrem de dur la adresa ministrului de interne Carmen Dan.

Bănică spune că poliţiştii lucrează în condiţii inumane, fiind expuşi unor riscuri serioase din cauza lipsei armamentului şi a maşinilor uzate pe care le au la dispoziţie. Vicepreşedintele Sindicatului Poliţiei Române susţine că ministrul Carmen Dan a îndoliat deja instituţia pe care o conduce şi că poliţiştii nu li se pot opune infractorilor în condiţiile ăn care legislaţia este de partea acestora din urmă.

„Doar pentru a mă încadra în peisaj, aş putea să urez şi eu pompos şi ipocrit LA MULŢI ANI Poliţiei Române. Nu o voi face, în condiţiile în care această instituţie se degradează de la an la an, cu bună-ştiinţa şi complicitatea dandanalei blonde.

Nu voi spune LA MULŢI ANI Poliţiei Române, în condiţiile în care, doamna ministru Dan, aţi îndoliat această instituţie! 

Nu o voi spune atâta timp cât încă îmi mor colegii în misiuni din cauza lipsei armamentului, a dispozitivelor cu electroşocuri, a body-cam-urilor, a legislaţiei care să îi protejeze pe cei care apără statul de drept şi nu pe penali.

Nu o voi spune atâta timp cât ne condamnaţi la moarte, doamna ministru, obligându-ne să ne deplasăm la intervenţii cu aceste coşciuge cu girofar! 

Nu o voi spune atâta timp cât minţiţi populaţia că totul e sub control, când singura patrulă formată din doi poliţişti trebuie să intervină la toate evenimentele pe o rază de 100 de km. Dotaţi cu Carpaţi şi spray deodorant.

Majoritatea subunităţilor de poliţie sunt conduse de pseudopoliţişti, proveniţi din structuri neoperative, putregaiuri cu epoleţi pe care i-aţi promovat în funcţii, doamna Dan, şi care nu au habar de munca adevărată de poliţie, cea din stradă. Dar au sprijin politic şi mai sunt şi sfidători faţă de poliţiştii veritabili, când vin în controale. Mulţumită dumneavoastră şi susţinerii pe care le-o acordaţi.

Voi spune însă LA MULŢI ANI colegilor mei care îşi dedică viaţa acestei nobile meserii, ignorându-şi adesea familiile, sănătatea şi vieţile personale.

Voi spune însă LA MULŢI ANI agentului de la postul de poliţie din câmpia secetoasă sau din vârful muntelui, luptătorului SAS, colegului de la arme şi explozibili, conductorului câine, TF-istului, judiciaristului profesionist, agentului de siguranţă urbană care se confruntă direct cu toate leprele societăţii, colegului de la investigarea fraudelor economice, proximistului cu răbdarea de fier, agentului de circulaţie, băieţilor de la crimă organizată şi DIICOT, criminalistului cu nervii de piatră şi celor de la CRAP.

#MAI are vreun sens să exclam că şi eu îmi doresc o poliţie care să-i apere pe cetăţeni şi interesul acestora?

#şîeu

LA MULŢI ANI, dragi colegi, nu ţie, miliţie şchioapă, impotentă şi instituţional aservită politic!

Bogdan Bănică

Vicepreşedinte Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS”, a scris Bănică pe contul său de Facebook.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite