FOTO Opt târguri de Paşte la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudia Cacovean vinde aranjamente decorative de Paşte la Expo Transilvania.
Claudia Cacovean vinde aranjamente decorative de Paşte la Expo Transilvania.

Clujenii pot să cumpere, în acest weekend, din târguri special organizate pentru sărbătorile pascale de la produse alimentare până la flori, textile, bijuterii şi chiar haine vintage.

Clujenii pot să-şi cumpere, la preţuri de producător, carne de miel şi alte bunătăţi pentru masa de Paşte, dar şi decoraţiuni lucrate manual la Târgul „Produs de Cluj". Târgul va începe mâine, de la ora 18.00, în parcarea hipermarketului Cora din cartierul clujean Grigorescu.  Cei peste 120 de expozanţi vor avea standuri atât cu miere de albine, siropuri naturale, legume, fructe, flori, cât şi cu icoane pe sticlă, bijuterii din cupru, produse din piele, lemn şi ceramică, produse din lavandă.  Târgul e organizat de Asociaţia „Produs de Cluj" şi va fi deschis sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 21.00.

Vizitatorii vor putea asculta piese de muzică populară ale interpreţilor Valeria şi Traian Ilea, Tinu Vereşezan, Lucian Drăgan, Marius Ciprian Pop şi orchestra profesionistă „Cununa Transilvană". Pentru cei mici se vor organiza, sâmbătă şi duminică, de la ora 12.00, spectacole de teatru de păpuşi.

Tablouri cu simboluri pascale

Un alt târg cu aceeaşi temă începe azi la Galeria Real de pe Bulevardul Muncii şi durează până vinerea viitoare, 13 aprilie. Cei peste 15 expozanţi, din ţară şi din Ungaria, îi vor „momi" pe clujeni cu produse tradiţionale, articole decorative şi bijuterii handmade.

image

Click pe imagini pentru a vedea ce puteţi cumpăra de la târgurile de la Expo Transilvania

„În zilele de 6 şi 7 aprilie va avea loc un atelier de pictat ouă pentru copii. Vom acorda premii şi organizăm o tombolă în urma căreia se pot câştiga seturi de picnic şi de biciclete pentru toată familia", afirmă Claudia Cîmpan, reprezentantul organizatorilor.

Târg de Florii şi Paşte

Ouă de porţelan pictate manual, tablouri din lemn cu simboluri pascale  şi aranjamente ecologice din cofraje de ouă se găsesc, de ieri, la un al treilea eveniment cu aceeaşi temă din Cluj - Târgul de Florii şi Paşte, în desfăşurare până duminică la Expo Transilvania.

„Încercăm să oferim altceva decât ceea ce este pe piaţă. Am adus produse unicat, lucrate manual, de la ouă de porţelan la 28 de lei, la decoraţiuni de Paşte în cofraje cu flori, fluturi şi iepuraşi din ouă, care costă între 25 şi 40 de lei", spune Claudia Cacovean, economist în cadrul firmei „For Home Design" şi expozant la târg.

Programul Târgului de Florii şi Paşte este de azi până sâmbătă, între orele 12.00 şi 20.00, iar duminică între orele 12.00 şi 18.00.

Patru târguri în unul

Tot la Expo Transilvania se desfăşoară, de ieri, pe lângă Târgul de Florii şi Paşte, şi un târg dedicat copiilor ( „Prichindel Fest"), un altul de floricultură şi grădinărit („Transilvania Prima Garden"), respectiv un al patrulea, de bijuterii. Acesta din urmă este unul internaţional - „Transilvania Jewelry Show". Participă artizani din India, Germania, Ungaria, Afganistan şi România. Aceştia au standuri cu bijuterii din pietre preţioase şi semipreţioase, din metale, dar şi din aur şi argint.

Invitaţie la mall


Amatorii de haine vintage sunt aşteptaţi, între 6 şi 8 aprilie, la Iulius Mall, pentru a-şi cumpăra rochiţe vaporoase, umbrele, pălării, mănuşi, eşarfe, lucruri făcute de mână. Acestea pot fi găsite la ediţia a 14-a a Târguţului Vintage. La celălalt mall din Cluj, Polus Center, va avea loc sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 16.00, al optulea eveniment al weekend-ului, „Târgul de Primăvară", unde se vând aranjamente pascale confecţionate din materiale reciclabile de către copilaşii de la creşa şi grădiniţa „Patricia" din oraş.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite