Fosta studentă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Sandra Izbașa, felicitată pentru performanța de la Jocurile Olimpice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca o felicită pe fosta studentă a instituției, Sandra Izbașa, pentru performanța obținută la Jocurile Olimpice de la Londra.

„Sandra Izbaşa a fost studenta noastră timp de un an, în perioada 2009-2010, după care, fiind componentă a lotului naţional de gimnastică, şi-a cerut transferul la Bucureşti, pentru a putea participa şi la cursuri şi la antrenamente. În perioada în care a fost studentă la Cluj nu numai că a participat la cursuri, dar s-a remarcat şi ca persoană, colegială, modestă, deschisă", a afirmat decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, profesorul Vasile Bogdan.

În vârstă de 22 de ani, gimnasta Sandra Izbaşa a câştigat duminică, 5 august, medalia de aur la proba individuală de sărituri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra. Izbaşa a fost notată în finală cu 15.383 la prima săritură şi cu 15.000, la acea de-a doua, iar cu media de 15.191 a obţinut medalia de aur, care este a opta pentru România la actuala ediţie a JO.

Pe podium au mai urcat Mc Kayla Maroney (SUA, 15.083) şi Maria Paseka (Rusia, 15.050). Sportiva canadiană Elisabeth Black, care a fost notată cu 0.000 la prima încercare, din cauza aterizării pe burtă, s-a accidentat şi nu a mai putut efectua a doua săritură.

Gimnasta română a mai cucerit o medalie la JO de la Londra, bronz, în competiţia pe echipe. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite