Directorul general Electrica Transilvania Nord: Câţi waţi are 1 MW? Să întreb la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebat de reporterii „Adevărul de Seară“ câţi waţi are un megawatt, noul director general al Electrica Furnizare Transilvania Nord SA, Arthur Roland El Hayes, a declarat că pentru a răspunde la această întrebare trebuie să „întrebe la Bucureşti“.

Arthur Roland El Hayes a cerut lista de întrebări la care reporterul ADS a solicitat răspunsuri, pentru a o prezenta biroului mass-media din instituţie, pentru ca apoi să ceară aprobare de la Bucureşti. Menţionăm că întrebările nu se refereau la cifra de afaceri a societăţii, contractele în derulare sau licitaţiile organizate, ci la salariul noului director, ce maşină conduce, ce anume din CV îl recomandă pentru funcţia de director al Electrica, ce experienţă are în domeniul energetic şi câţi waţi are un megawatt.

Citiţi şi: Daniel Buda: „Am luptat pentru directorul de la Electrica”

Arthur Roland El Hayes are 28 de ani şi a fost numit de Consiliul de Administraţie în data de 10 august în funcţia de director general al Electrica Furnizare Transilvania Nord, societate comercială de stat cu sediul în Cluj, care are în subordine şase judeţe din nord-vestul ţării.

A lucrat ca ospătar

Portivit CV -ului său, El Hayes Arthur Roland a absolvit Facultatea de Ştiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj, în anul 2005. În timpul facultăţii, a lucrat ca ospătar, recepţioner şi referent marketing. Înainte de a deveni director general al Electrica Furnizare Electrica Nord a fost aproape un an director comercial la aceeaşi societate. Este membru PD-L şi consilier local, în acelaşi timp. Are naţionalitatea română, iar tatăl său este sirian.
 
CV-ul său înainte de numirea de la Electrica arăta aşa:

INFORMATII PERSONALE
Nume: EL HAYES ARTHUR ROLAND
Nationalitatea: romana
Data nasterii 08 decembrie 1982

EXPERIENTA IN MUNCA:

- 1 octombrie 2009-prezent (NR pana in 10 august) Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrice (SISE)
Transilvania Nord Director comercial
- 10 ianuarie 2007 -30 septembrie 2009 Primaria Cluj-Napoca, Serviciul Executare Silita Creante Buget Local, Piata Unirii nr. 1 Sef serviciu
- 12 iulie 2006 - 10 ianuarie 2007 Primaria Cluj-Napoca, Serviciul Impuneri, Control Persoane Juridice , Piata Unirii nr. 1 Inspector de specialitate
- 15 mai 2006 - 12 iulie 2006 SC FMP ROM SRL Referent markeing
- 1 martie 2006 - 15 mai 2006 SC NIDARAS SRL Director comercial
- 15 octombrie 2004 - 1 martie 2006 SC RIMINI IMPEX SRL Receptioner
- iulie 2002 - februarie 2003 SC MULTIROL PRODCOM IMPEX SRL Ospatar si receptioner

EDUCATIE SI FORMARE
- 2008 " 2009 Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Stiinte Administrative si ale Comunicarii, Masterat in Administratie Publica Diploma de masterat
- 2008 Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Stiinte Adminisrative si ale Comunicarii, Curs post-universitar Politia Comunitara Diploma de absolvire curs post-universitar
- 2001 " 2005 Universitatea Babes Bolyai, Fcultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Sectia Marketing Diploma de licenta
CURSURI, TRAINING-RI, DIPLOME
- 2008 aprilie si iulie - Curs INA " EXECUTARE SILITA CREANTE BUGET LOCAL
- 2006 octombrie - Curs INA " FONDURI STRUCTURALE IN ROMANIA
- 2005 - Curs de perfectionare in domeniul hotelier, postul Receptioner
- Centrul LINGUA - Cluj"2005 - Atestat de cunoastere a limbii engleze, nivel Business
ABILITATI SI COMPETENŢE PERSONALE
- Capacitate de analiza si sinteza
- Capacitate de planificare si organizare
- Flexibilitate si adaptabilitate
- Capacitate de comunicare si negociere
- Atentie concentrata si sustinuta

LIMBI STRAINE CUNOSCUTE maghiara, engleza, germana

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite