Cum se ocupa Ceauşescu de disidenţii din Occident. „Să aibă fălcile, dinţii şi braţele rupte. Să nu mai fie niciodată în stare să scrie sau să vorbească“
0
Adus cu tancurile sovietice în ţară şi instalat prin forţă, regimul comunist a condus România timp de mai mult de o jumătate de secol, ducând ţara pe buza prăpastiei. Inspiraţi de omologii din fosta URSS, liderii PCR au impus un regim de teroare împotriva opozanţilor.
Comuniştii au creat la 30 august 1948 Direcţia Generală a Securităţii Poporului sau, mai simplu, Securitatea, aşa cum avea să fie cunoscută şi în următoarele decenii. Securitatea a fost creată pentru supravegherea întregii societăţi şi a fost condusă iniţial de foşti agenţi sovietici precum Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco) şi Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg).
Un întreg sistem de opresiune
În plus, comuniştii au pus la punct un sistem de închisori în care au ucis cu cruzime zeci de mii de oponenţi pe care i-au numit „duşmani ai poporului”. În puşcăriile transformate în adevărate lagăre de exterminare şi în coloniile de muncă înfiinţare la Cavnic, Baia Sprie sau Periprava, ori în uriaşul lagăr în care a fost transformat o parte a şantierului Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost decimată elita politică a României interbelice.
În închisorile de la Gherla, Sighet, Râmnicu Sărat, Piteşti sau Aiud au fost exterminaţi, rând pe rând, politicienii care au construit România Mare interbelică, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, Constantin Argetoianu, Constantin Titel Petrescu, oameni de cultură precum Mircea Vulcănescu sau preoţii care au refuzat colaborarea cu regimul comunist, în special greco-catolici.
Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, sfătuit de consilierii săi, noul preşedinte a încercat din răsputeri să convingă Occidentul că prigoanirea disidenţilor a încetat şi că regimul comunist era dispus să le arate clemenţă şi să respecte în totalitate drepturile omului. Asta într-o perioadă în care Ceauşescu însuşi voia să lase impresia că încearcă să scoată ţara de sub tutela URSS şi că România este pe cale să aibă cel mai relaxat regim socialist.
În realitate, lucrurile nu au stat deloc aşa, iar Nicolae Ceauşescu, la fel ca orice dictator, a arătat toleranţă zero faţă de criticii săi, chiar dacă, de faţadă, a ezitat uneori să-i ucidă direct. Unul dintre cei care a făcut cunoştinţă cu Securitatea a fost scriitorul Paul Goma. În 1977, fostul deţinut politic i-a trimis o scrisoare de protest dictatorului, provocând furia acestuia.
Cazul Goma
Hărţuit şi torturat de securişti, călcat la picioare la propriu, lui Goma, soţiei şi copilului, le-a fost retrasă cetăţenia şi au fost expulzaţi din România. Ajuns în Franţa, a fost urmărit de braţul lung al Securităţii, dar a scăpat miraculos din două tentative de asasinat. Chiar şi aşa, de la Paris, scriitorul şi-a continuat lupta împotriva dictaturii comuniste.
Fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa a povestit ulterior în cartea sa „Orizonturi Roşii” felul în care a încercat dictatorul să-l reducă la tăcere pe Paul Goma. Pacepa a dezvăluit că însuşi Ceauşescu a dat ordin ca Goma să fie închis şi bătut cu sălbăticie.
Cunoscutul disident a scăpat apoi din închisoare doar fiindcă preşedintele de atunci al Statelor Unite, Jimmy Carter, a făcut presiuni asupra lui Bucureştiului, cerându-i să respecte drepturile omului, într-o perioadă în care Nicolae Ceauşescu avea importante interese peste Ocean.
„În dimineaţa următoare, Pleşniţă (n.r.- securistul Nicolae Pleşniţă) mi-a descris lovitură cu lovitură cum ofiţerul de miliţie Horst Stumpf, fost boxer, îl bătuse crunt pe Goma, la el acasă. Acum, Ceauşescu era extrem de nerăbdător să intre în graţiile noului preşedinte american”, relatează Ion Mihai Pacepa.
Revolta „Haiducului”
Şi tot Pacepa a scris şi despre „defecţiunea” lui Matei Haiducu, agentul Securităţii care a refuzat să-şi ducă la sfârşit misiunea de a-l asasina pe Goma.
„În aprilie 1982, Matei Haiducu, cetăţean francez naturalizat, a recunoscut, în faţa autorităţilor franceze că este agent secret român. El a mărturisit că Bucureştiul îi dăduse sarcina de a-i elimina prin orice mijloc pe Paul Goma şi pe Virgil Tănase, doi scriitori disidenţi, emigranţi, care trăiesc în Franţa şi care ridiculizează cultul personalităţii promovat de Ceauşescu şi familia lui.
Singura instrucţiune importantă primită de Haiducu de la Bucureşti a fost ca guvernul român să nu fie compromis de asasinarea lor. El le-a predat francezilor unstilou încărcat cu o substanţă toxică, pe care îl primise la Bucureşti de la generalul Nicolae Pleşniţă, în numele preşedintelui român. Era un fel de otravă extrem de puternică, fabricată la Moscova, care cauzează moartea prin stop cardiac, fără să lase vreo urmă”, scria Pacepa.
„Să li-l dea pe R-Radu”
Furia dictatorului nu cunoştea limite atunci când era înfruntat. Un asemenea moment este descris de Pacepa, când Ceauşescu şi-a pierdut cumpătul şi a cerut, bâlbâindu-se, ca doi români să fie asasinaţi de „Radu”. În realitate, „Radu” nu era o persoană fizică, ci un nume de cod pronuţat de fostul preşedinte atunci când cera ca cineva să bătut până la sânge sau să fie ucis de agenţii Securităţii.
„«R-R-Radu! S-spune-i lui Coman s-să li-l dea p-pe R-Radu. Arestează-i pentru c-câteva o-ore şi d-dă-li-l pe Radu”, a urlat disperatm bâlbâindu-se la tot pasul şi s-a oprit la mijlocul potecii. A-asta e t-trădare, iar t-trădătorii trebuie să f-fie o-omorâţi t-toţi; bătuţi la sânge şi omorâţi c-ca nişte animale î-înainte de-a î-începe s-să f-facă v-vreo mişcare»”, descrie Pacepa scena.
Ion Pacepa explică în cartea lui că nimic altceva nu-l speria mai mult pe Ceauşescu decât emigranţii. Iar asta îl deranja pentru faptul că, în multe cazuri, aceştia au dat informaţii importante ţărilor NATO, ajungându-se chiar la compromiterea unor agenţi speciali ai Securităţii, infiltraţi în statele respective.
Cum a încercat să reducă la tăcere „Europa Liberă”
Radio Europa Liberă, la fel ca Radio Libertatea şi alte posturi din Occident care îl criticau, au fost privite ca marii duşmani ai regimului ceauşist.
„În momentul acela s-a oprit din mers uitându-se adânc în ochii mei. «Dă ordin să fie făcute mai multe bombe de plastic, să nu poată să fie descoperite. Explozivi plastici deghizaţi în dosare groase şi cărţi, băgate în plicuri. Căci cuiburile de viespi ale CIA au întrecut de mult timp limitele răbădării mele. Şi ale Elenei. Clar?»”, ar fi spus Ceauşescu, potrivit lui Pacepa.
Una dintre ţintele Securităţii a fost Emil Georgescu. Acesta lucra pentru guvernul SUA ca editor supraveghetor aş Departamentului Român din cadrul postului de radio Europa Liberă.
„Denunţurile sale publice aşe cultului personalităţii din România şi ale abuzurilor comise de forţele de securitate române i-au adus pieirea. În seara zilei de 22 august 1976, în ajunul sărbătorii naţionale a României, ministrul de interne, pe atunci şef al DIE, şi eu fuseserăm chemaţi la o plimbare prin grădina cu trandafiri a lui Ceauşescu. «Emil Georgescu trebuie redus la tăcere pentru totdeauna», a ordonat Ceauşescu. «Trebuie să aibă fălcile, dinţii şi braţele rupte, ca să nu mai fie niciodată în stare să scrie sau să vorbească»”, ar fi spus Ceauşescu.
Ion Mihai Pacepa spune că, pe 19 octombrie 1976 Georgescu a fost la un pas să-şi piardă viaţa, într-un accident de maşină, care nu a fost deloc întâmplător. A scăpat cu viaţă, iar după ce s-a refăcut s-a întors la Europa Liberă. Securitatea a schimbat tactica şi a încercat să-l compromită.
„Prin intermediul filialelor DIE din Franţa, Germania Federală şi SUA, precum şi cu ajutorul unor scrisori semnate şi anonime trimise la postul de radio Europa Liberă, DIE a insinuat că Georgescu primise sume de bani de la emigranţi români şi fusese implicat în afaceri necinstite cu blănuri şi bijuterii. Câteva scrisori i-au fost trimise lui Georgescu însuşi, în care se spunea că va fi omorât, iar casa îi va fi arsă din temelii dacă îşi reia activitatea de la radio pentru «stăpânii lui evrei».
Aceste scrisori au fost trimise ca din partea unei organizaţii teroriste şi fasciste române, aripa ilegală din exil intitulată Garda de Fier şi erau semnate «grupul V». Grupul V era în totalitate creaţia DIE”, mai scrie Pacepa, care aminteşte şi că scrisori similare au primit şi fostul rege al României, Mihai I, scriitorii Paul Goma şi Virgil Tănase, dar şi dramaturgul Eugene Ionesco.
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
