Clujul văzut prin ochii unui expat canadian: „cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un canadian care trăieşte de trei ani în Cluj-Napoca e îndrăgostit de capitala Ardealului. El face o analiză pertinentă a oraşului în două postări pe blogul „Expat în România”. În una dintre ele, intitulată „Este Clujul cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti?”, face un top 10 al lucrurilor care-i plac, iar într-o altă postare analizează cum s-a schimbat oraşul şi ce ar mai trebui schimbat.

Matt s-a născut în România, dar a fost crescut în Canada. El a venit, în 2011, din Toronto în "Silicon Valley din România", aşa cum numeşte el Clujul. Lucrează, la fel ca majoritatea străinilor din oraş într-o multinaţională. Specializarea lui este în vânzări şi marketing. În postările sale de la blogul Expat în România, Matt scrie măgulitor despre Cluj, oaraşul care i-a devenit casă. „<<Este Clujul cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti?>> 

E o întrebare pe care mi-o pun des. Am călătorit mult. Poate că nu în jurul lumii, dar am hălăduit destul. Am navigat pe canalele Amsterdamului, m-am dat cu bicicleta de la un capăt la altul al Parisului, am luat trenul de la Budapesta la Berlin, am condus pe drumul 405 în Los Angeles, şi da, chiar am mers cu căruţa.(...) Nu ştiu cum sunteţi voi, dar când vizitez un loc întotdeauna mă întreb, aş putea trăi aici? Răspunul este des <<da, de ce nu>>, dar singurul loc în car m-am mutat este Cluj”. Apoi Matt enumeră 10 lucruri care-i plac la Cluj: oamenii, arhitectura eclectica, spiritul boem, taximetriştii, mâncarea, arta şi chiar mallurile. Canadianul mai menţionează că din Cluj se poate ajunge în 3-4 ore cu o cursă low-cost în orice oraş din Europa, viteza internetului este mai mare decât ar putea viza în America de Nord şi este cel mai sigur oraş din câte a fost. Concluzia la întrebarea de la început este: „Nu cred că aş putea cere mai mult, aş fi lacom dacă aş face acest lucru. Deja trăiesc în oraşul prefect”.

Schimbările suferite de oraş în trei ani

Într-o altă postare pe blog, Matt face radiografia celor mai importante schimbări produse în oraş între 2011 şi 2014. Canadianul a indetificat 28 de schimbări printre care menţionează de schimbarea a doi primari (Sorin Apostu şi Radu Moisin), de noul stadion, de faptul că oraşul nu mai e o forţă în fotbal, despre noul parc de la Iulius Mall, despre renovarea Cazinoului din Parcul Central, despre clusterul IT înfiinţat în oraş. Una dintre cele mai importante schimbări sesizate de Matt este faptul că tot mai muţi canadieni numesc Clujul acasă. El mai vorbeşte despre îmbunătăţirea calităţii serviciilor, despre faptul că oraşul apare în serviciul Google Street View şi despre festivaluri, care sunt mai multe ca niciodată. De asemenea, Matt aminteşte despre faptul că oraşul e în 2015 Capitala Europeană a Tineretului şi candidează pentru titlul de Capitală Culturală a Europei pentru 2021. 

Sugestiile lui Matt

Canadianul crede că mai sunt multe schimbări care trebuie să se întâmple în oraş însă a indetificat patru care ar face o diferenţă semnificativă: mutarea cablurilor de comunicaţie  şi cele electrice în subteran, restaurarea clădirilor din centrul istoric, construirea de noi parkinguri pentru eliberarea trotuarelor şi repararea străzilor, atât cele noi cât şi cele modernizate. 

Citeşte şi 

„Doamna de Fier“ a învăţământului britanic. Înainte să vină în Ardeal, se întreba: „Transilvania? Chiar există?“

FOTO O englezoaică promovează Transilvania: de la Dracula la handmade

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite