Clujenii au liber la închiriat biciclete gratis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii pot împrumuta de azi, gratuit, una dintre cele 150 de biciclete puse la dispoziţie în cadrul proiectului „I Love Velo”. Centrul a fost deschis la Sala Sporturilor, iar clujenii pot închiria bicicletele zilnic pe baza buletinului de identitate. Programul se va desfăşura până în 31 octombrie.

Clujenii care vor să facă mişcare pe două roţi, dar nu au o bicicletă, pot împrumuta una începând de azi una, gratuit, de la un centru de profil, care a fost amplasat lângă Sala Sporturilor. Centrul de bike sharing  este format dintr-o cabină cu un birou, unde au fost angajaţi opt tineri, şi sistemele de prindere şi securizare a bicicletelor. Proiectul de ecologie urbană „I love Velo“, iniţiat de Asociaţia „Green Revolution“ în colaborare cu Ministerul Mediului, pune la dispoziţia clujenilor, în mod gratuit, 150 de biciclete, până la sfârşitul lunii octombrie.

Bicicletele de 60.000 de lei

Proiectul a debutat în Bucureşti şi este extins şi în Târgu-Mureş, Constanţa şi Iaşi. Bicicletele pot fi împrumutate pentru o perioadă de două ore pe baza buletinului de identitate, în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 10.00 şi 22.00. „Sperăm ca bicicliştii din Cluj să aprecieze un bun, chiar dacă e gratuit şi să înţeleagă că parcul este al clujenilor. Dacă cineva nu va înţelege acest lucru va fi trecut pe lista neagră“, a explicat Corneliu Belciug, directorul de programe al Asociaţiei „Green Revolution“, iniţiatorul programului.
Potrivit lui Belciug, cei care vor strica bicicletele vor trebui să le repare, însă, clujenii nu vor fi obligaţi să facă acest lucru. Cei care nu se vor conforma, nu vor mai putea închiria bicicletele din cadrul centrului. Costul total al bicicletelor a fost de aproximativ 60.000 de lei. „Avem 150 de biciclete în prima zi, sperăm să avem tot atâtea şi în ultima zi a proiectului din acest an“, a mai spus Corneliu Belciug.

O clujeancă de 69 de ani, prima care a testat bicicletele

Prima care şi-a închiriat azi o bicicletă, în jurul orei 11.00, a fost clujeanca Maria Nagy, în vârstă de 69 de ani, cu scopul de a face o plimbare alături de nepoata acesteia, Emese. „Are nepoţica mea o bicicletă şi am zis că aşa ne-am putea plimba amândouă. E o idee foarte bună, ajung oriunde mai repede. Bicicleta are şi coş, deci pot face şi piaţa“, a explicat clujeanca. După închirierea bicicletei, Maria Nagy a făcut câteva ture pe pista din apropierea Sălii Sporturilor. „Voi merge apoi să-mi cumpăr un lacăt, îmi va fi de folos şi pe viitor, ca să evit furtul bicicletei“, a conchis Maria Nagy. Pot împrumuta biciclete persoanele de peste 14 ani, pentru o perioadă de două ore.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite