Cluj:David Pascal: „Clujul este un oraş liniştit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj:David Pascal: „Clujul este un oraş liniştit”
Cluj:David Pascal: „Clujul este un oraş liniştit”

În fiecare dimineaţă, pe cluj.adevarul.ro va fi postat un „top” al celor mai frumoase şi mai urâte lucruri din oraş, aşa cum sunt ele văzute de persoana al cărei portret îl veţi putea lectura în aceeaşi zi, în „Adevărul de Seară”, ediţia de Cluj-Napoca.

Clujul frumos
David Pascal, francezul stabilit la Cluj-Napoca în urmă cu patru ani, unde şi-a deschis o Creperie, apreciază la Cluj-Napoca dimensiunea umană a oraşului. “Văd multă lume care trece pe aici. Mulţi turişti care ajung în Cluj, habar nu au ce oraş este, şi revin şi a doua oară, pentru că le place foarte mult. Centrul este concentrat, îl poţi parcurge uşor pe jos. De asemenea, Clujul este un oraş liniştit, nu ai niciun moment sentimental de pericol, pe care îl ai, de exemplu, în unele cartiere din Paris sau alte oraşe franceze. Un alt avantaj al oraşului, din prisma străinilor care mă vizitează, este faptul că încă preţurile rămân accesibile pentru buzunarele celor ce vin din Europa de Vest.”
Clujul urât
Patronul Creperiei din spatele Liceului Brassai este deranjat de traficul din oraş. “Circulaţia este o problemă mare, la fel ca şi parcările. Se schimbă foarte des sensurile de mers. De exemplu, eu locuiesc în zona Grădinii Botanice, şi mă tot gândesc pe unde voi veni la serviciu, dacă se va închide Piaţa Unirii…”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite