Cluj: Sute de şomeri la Bursa Locurilor de Muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Sute de şomeri la Bursa Locurilor de Muncă
Cluj: Sute de şomeri la Bursa Locurilor de Muncă

Chiar dacă a fost destinată absolvenţilor, de la bursă nu au lipsit ceilalţi şomeri, care au primit înştiinţări acasă. La bursă, cei 30 de angajatori au oferit peste 500 de locuri de muncă, majoritatea pentru studii medii sau necalificaţi

CITEŞTE ŞI:


Înghesuială mare în acestă dimineaţă la Casa de Cultură a Studenţilor, la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi şi nu numai. Sute de clujeni în căutarea unui loc de muncă au trecut pe la standurile celor 30 de angajatori prezenţi la bursă, dar numai după ce şomerii cu înştiinţări au fost obligaţi să aibă parafa unui angajator înainte de a preda înştiinţările.

Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj (AJOFM), Daniel Don, spune că bursa de astăzi se aseamană ca şi prezenţ[ şi locuri de muncă cu cea de anul trecut. „De dimineaţă, văzând că şomerii sunt puţin interesaţi de a-şi căuta activ un loc de muncă, erau mai mult interesaţi să predea acea hârtiuţă, am improvizat pe loc un mod de a verifica dacă au trecut pe la un agent economic sau nu”, a spus Daniel Don.

Firmele au primit din partea AJOFM hârtii pe care să le dea mai departe şomerilor care au trecut pe la ei să se intereseze de un loc de muncă.

Şomerii preferă să rămână şomeri

Daniel Don spune că mulţi şomeri care au avut salarii mari şi au acum indemnizaţii mulţumitoare, refuză munca pentru un salariu mai mic decât indemnizaţia. „Dezinteresul este cauzat şi salariile mai mici de la agenţii economici, iar dacă au indemnizaţie de 800 de lei, refuză să se angajeze pentru un salariu de 500 de lei”, spune Don.

Kovacs Eniko are 26 de ani, este inginer de mediu, dar nu-şi găseşte un loc de muncă de doi ani. Spune că este foarte greu în domeniul său, pentru că toţi îi cer experienţă şi acum se gândeşte serios să se reorienteze spre domenii conexe.

Cei „la vârsta a doua” se angajează mai greu

Unul dintre şomerii care a trecut astăzi pe la standurile unei firme de softuri industriale este şomer de două luni, după ce firma de cercetare şi proiectare la care a lucrat şi-a disponibilizat o bună parte din angajaţi. Camelia are 54 de ani şi spune că la vârsta ei, nu-i prea rămâne decât să se gândească cum să iasă la pensie mai devreme.

„Mă gândesc să încerc şi în învăţământ, aş putea preda informatică. Mulţi dintre foştii mei colegi sunt profesori universitari. Recunosc, o vreme am câştigat mai bine ca ei, dintre siguranţa locului de muncă şi nivelul salariului, am ales o cale de mijloc şi la 54 de ani am rămas fără loc de muncă”, spune clujeanca, care nu a vrut să-şi spună numele de familie.
Iuliana Negrea are 55 de ani şi a rămas fără slujbă în luna decembrie.

A lucrat ca şi operator produse abrazive şi vânzător, iar astăzi a venit mai mult pentru a-şi lua viza de prezenţă. „Păi am încercat să mă angajez ca vânzătoare la supermarket, dar am varice şi nu pot sta în picioare”, spune clujeanca.

Ce se caută

Dintre cele circa 500 de locuri de muncă disponibile la AJOFM, cele mai multe sunt pentru studii medii. Eckerle Automotive caută 25 de marcatori piese, Emerson are 66 de slujbe disponibile, dintre care 15 de analist servicii clienţi, 15 de specialist documentaţie studii, 10 asistenţi comerciali şi câte cinci de inginer mecanic şi electromecanic, dar şi trei de inginer automatist.

Se mai caută 23 de angenţi de securitate, 10 programatori la Evoline sau 60 de operatori de interviu sau vânzări prin telefon la o firmă de profil. Janis Cluj angajează 30  de ospătari, 15 barmani şi 30 de ajutori de ospătar.


CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite