Cluj: Poliţist în comă, autorul accidentului în urmărire generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Poliţist în comă, autorul accidentului în urmărire generală
Cluj: Poliţist în comă, autorul accidentului în urmărire generală

Şeful de post din comuna clujeană Tureni se află în stare gravă la Clinica Chirurgie 1, după un accident grav în care a fost implicat. Poliţiştii caută maşina care a provocat accidentul.

Mihai Larg, şeful de post din comuna Tureni, circula spre Turda, înainte de intrarea în localitatea Copăceni, când s-a produs accidentul. Potrivit poliţiştilor, agentul şef adjunct a încercat să evite o maşină ce a pătruns pe contrasens când a intrat într-un autoturism Ford de culoare neagră. Şoferul din cauza căruia s-a produs accidentul nu a oprit la accident, maşina fiind dată în urmărire. Reprezentanţii IPJ Cluj au refuzat să dea date despre maşina dată în urmărire. Potrivit unor surse, aceasta este un Seat de culoare neagră cu numere de judeţul Argeş.

În urma accidentului, Mihai Larg a fost grav rănit, fiind adus în stare critică la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, unde a fost operat. Cei doi ocupanţi ai autoturismului care circula regulamentar au fost răniţi uşor.

Răzvan Buzgău, un clujean care se afla în sala de la Urgenţe când au sosit cei trei răniţi din accident, spune că şoferul Fordului a suferit două fracturi la umăr şi mână, iar ocupantul din dreapta doar cu câteva contuzii uşoare. „Poliţistul era în stare foarte gravă”, a spus Răzvan.

Familia aşteaptă la spital

Potrivit Cristianei Ciortea, managerul spitalului, poliţistul se afla la ora 16.00 în operaţie, starea lui fiind foarte gravă. „E prea devreme pentru a ne pronunţa în privinţa evoluţiei sale, este intubat, are politraumatisme toracice şi abdominale”, a spus Ciortea.

Familia poliţistului a ajuns în scurt timp la UPU, însoţiţi de adjunctul lui Mihai Larg de la postul din Tureni. În jurul orei 17.00, aceştia au fost mai bucuroşi să afle că starea poliţistului s-a stabilizat, însă era în continuare intubat, în aşteptarea unei tomografii.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite