Cluj: Mboumba Bakabana din Congo, fruntaş în partidul lui Bombo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Mboumba Bakabana din Congo, fruntaş în partidul lui Bombo
Cluj: Mboumba Bakabana din Congo, fruntaş în partidul lui Bombo

Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, un inginer din Congo, aflat în exil în România, a fost ales, luni seară, vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Cluj-Napoca.

Potrivit Mediafax, Mboumba Bakabana, în vârstă de 33 ani, este unul dintre cei cinci vicepreşedinţi ai TSD Cluj-Napoca.

„Alegerea ca vicepreşedinte al TSD Cluj-Napoca este un prim pas în cariera mea politică. Eu aş vrea să mă ocup din această funcţie de probleme socio-culturale, de proiecte privind ajutarea bătrânilor, a tinerilor cu dizabilităţi”, a declarat  noul vicepreşedinte al TSD Cluj-Napoca.

În discursul ţinut la alegeri, Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a anunţat că îşi propune organizarea de concursuri sportive care să dezvolte „potenţialul fizic şi intelectual al tinerilor", dar şi a unor concursuri de şah sau rummy care se adresează persoanelor vârstnice.

„Împreună putem face faţă provocărilor acestei crize economice prin răspunsurile de stânga pe care le oferim", a afirmat Mboumba Bakabana.

Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a fost primit în luna iunie în PSD, alături de alţi peste 300 de tineri din 12 judeţe ale Transilvaniei, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la Cluj-Napoca, la care au participat preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinţii PSD Ecaterina Andronescu şi Victor Ponta.

Mboumba Bakabana este originar din Congo şi locuieşte în România din anul 1995. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Microelectronică şi Telecomunicaţii, obţinând diploma de inginer. Mboumba Bakabana locuieşte în comuna Floreşti şi este director al unei companii de construcţii.

Familia lui a trebuit să părăsească ţara africană în urma unor conflicte politice, unchiul său deţinând pentru o perioadă funcţia de ministru al transporturilor în guvernul congolez.

Tânărul de culoare a trecut în urmă cu mai mulţi ani, îmoreună cu familia la greco-catolicism. Unul dintre fii săi a fost botezat chiar de PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite