Cluj: Căminele private, o soluţie la criza cazărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Căminele private, o soluţie la criza cazărilor
Cluj: Căminele private, o soluţie la criza cazărilor

Numărul locurilor în căminele particulare a crescut în ultimii ani dată fiind cererea tot mai mare de locuri de cazare. Studenţii care nu primesc locuri în căminele universităţilor au la dispoziţie mai multe variante, în afara chiriilor costisitoare din oraş.

Un loc în căminele particulare poate costa de la 260 de lei pe lună şi poate ajunge până la 500 de lei, acolo unde sunt incluse toate cheltuielile. Preţurile sunt ceva mai mari decât în cazul căminelor care aparţin de universităţi, însă mai mici decât preţul chiriei pentru o garsonieră.

Groller Andras este student la Facultatea de Ştiinţe Economice şi locuieşte într-unul dintre căminele Colegiului Tehnic de Transporturi, care a fost dat în chirie pentru exploatare unor firme private. „Locuiesc aici de patru ani şi plătesc 260 de lei pe lună, condiţiile sunt bune, ni le-am făcut noi mai bune”, spune Andras.

Preţurile rămân la fel

Universitatea „Babeş-Bolyai”, care aproximează că va avea 51.000 de studenţi după sesiunea de admitere din septembrie, asigură locuri de cazare pentru 6.300 de studenţi şi a decis păstrarea aceloraşi preţuri ca anul trecut la regia de cămin. Acestea sunt cuprinse între 80 de lei în camerele cu cinci locuri şi circa 200 de lei, în cazul căminelor-garsonieră unde locuiesc doi studenţi.

Flavia Ferenczi este sportivă la clubul de baschet Universitatea şi a primit cazare gratuită la Căminul XVII din Hasdeu. „Condiţiile sunt foarte bune şi chiar nu mă aşteptam să fie aşa”, spune Flavia, studentă din acest an la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Căminul XVII este dintre cele mai confortabile ale universităţii, cu camere de două locuri. 

Adrian Apostoaie se ocupă de administrarea unei clădiri de pe strada Piezişă, în inima campusului studenţesc Hasdeu. Aici, din cele 16 locuri în opt camere nu s-au eliberat nici unul în doi ani. „Este zona, le place foarte mult studenţilor şi se pare că nici preţul nu li se pare mare”, spune Apostoaie. Aici, pentru un loc în cameră, un tânăr plăteşte 300 de lei plus cheltuieli (gaz şi curent) sau 400 de lei plus cheltuieli pentru o cameră mai mare.

Vecini cu muncitori

Două dintre căminele Colegiului Tehnic de Transporturi Transilvania, de pe strada Bistriţei, au fost date în chirie unor firme private, care la rândul lor le dau în chirie. Aici nu stau doar elevi, ci şi studenţi sau muncitori. Pentru 260 de lei, aici locuiesc patru în cameră, unde au strictul necesar: un pat cu saltele cumpărate anul trecut, o masă cu scaun şi un dulap. Băile sunt comune, iar pe nivel este şi un oficiu.

Groller Andras, un student în vârstă de 24 de ani, spune că nu a primit loc la căminele universităţii, unde oricum nu ar putea sta peste vară. Stă în acest cămin de patru ani, timp în care preţul a crescut de la 180 de lei la 260 de lei. Spune că s-au îmbunătăţit şi condiţiile, dar totuşi, investiţiile şi le face fiecare în cameră.

Locuri la „Tabere”

Circa 80-100 de locuri pentru studenţi sunt disponibile şi în clădirea Direcţiei Judeţene pentru Tineret (DJT) de pe strada Nicolae Cristea (fostă Borzeşti). Aici, pentru un loc în camere de două persoane, dotate cu baie proprie, un locatar trebuie să plătească 500 de lei, cu toate cheltuielile incluse. Şi aici, locatarii sunt „clienţi fideli”, iar locuri vor apărea în 15 septembrie doar dacă cei care au locuit în anii trecuţi nu se mai întorc, spun reprezentanţii DJT.


CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ


Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite