Cluj: Ada Constantinescu poate preda echitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Ada Constantinescu poate preda echitaţie
Cluj: Ada Constantinescu poate preda echitaţie

Clujeanca a urcat prima dată în şa la vârsta de nouă ani, iar treptat, baza de echitaţie Incitato a devenit pentru ea a doua casă.

Născută: La 26 iulie 1987, în Cluj-Napoca
Studii: Studentă la Secţia Peisagistică, USAMV
Experienţă: Face echitaţie de 13 ani
Stare civilă: Necăsătorită

Despre prima dată când a intrat într-o bază hipică, Ada îşi aduce aminte că avea vârsta de nouă ani, iar părinţii au cedat rugăminţilor sale. „La baza hipică de la Armată am început şi eu, ca şi majoritatea clujenilor din acea vreme. Auzisem de la o prietenă, o colegă de şcoală, de această baza hipică”, îşi aduce aminte Ada.

„Eu eram nebună după animale şi aşa am ajuns acolo. L-am rugat pe tatăl meu să mă ducă, am fost într-o zi până acolo şi mi-a plăcut foarte mult. Am încălecat şi de atunci am rămas lângă cai, într-un fel sau altul”, spune tânăra clujeancă.

A depăşit stadiul de hobby

Pentru că la baza hipică a Armatei nu era nimeni care să se ocupe de tinerii pasionaţi de echitaţie, iar la scurt timp, aceasta s-a şi închis, echitaţia de performanţă a început-o doar câţiva ani mai târziu. Dacă acolo putea merge de două-trei ori pe săptămână, după ce baza s-a închis, s-a mutat la Baza Hipică din Floreşti, unde nu putea merge decât la sfârşit de săptămână.

Echitaţia de performanţă a început-o la baza hipică a lui Biró Attila, component al loturilor naționale de juniori și tineret la obstacole și probă completă la seniori între anii 1979 şi 1994. „Pe urmă am aflat de baza Incitato şi am venit la Attila şi de atunci, asta e a doua mea casă”, spune Ada.

Campioană la juniori

Antrenorului său şi mai apoi coechipierului său la proba pe echipe, Biró Attila, îi este foarte recunoscător. „Cam tot ce ştiu, el m-a învăţat. Cunoştinţele mele, în mare, le-am acumulat aici”, spune Ada Constantinescu.

Primul concurs la care a participat a fost la Sânnicolau în 2003. „N-a fost un succes foarte mare pentru mine. Ţin minte că era în luna mai, iar în prima zi a fost foarte cald, eram în tricou. Iar în ultima zi a nins şi s-a anulat concursul”, îşi aduce aminte Ada. Anul următor, Ada a trecut pe o iapă arabă, de la care a învăţat foarte multe. După Henna, au urmat şase ani cu iapa Roxie, care i-a adus în 2005 un loc întâi la junioare şi în 2007 un loc trei la seniori la finala de probă completă pe individual şi pe echipe la Târgu-Mureş.

Ada spune că orice despărţire de un cal este foarte grea, însă despărţirea de Roxie a fost cea mai grea. „A fost o legătura mai puternică, ne cunoşteam foarte bine şi asta e foarte important, îţi ia ani mulţi să ajungi să aibă o asemenea încredere în tine”, spune Ada.

De ceva vreme, dă şi lecţii de echitaţie începătorilor, însă în ultimii ani, o dată cu dezvoltarea imobiliară din zona Becaşului, unde este baza de echitaţie, spune că „a fost mai greu să lucrăm cu începătorii”.

Ce-i place: „Îmi place muzica foarte mult. Ascult rock, blues-uri, jazz şi folk. Îmi place foarte mult să citesc”, spune Ada Constantinescu. Printre autorii ei favoriţi se numără Mircea Cărtărescu, Gabriel García Márquez sau Radu Tudoran.

Ce nu-i place: „Nu-mi place că oamenii sunt din ce în ce mai grăbiţi şi trec pe lângă lucruri fără să le observe şi devin insensibili, nu mai au timp să-şi caute liniştea undeva. Se pierd în cotidian, fără să-şiu dea cea de ce e în jur”, spune Ada.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite