Ce-i lipseşte „străzii“ pentru a schimba cu adevărat România. Analist: „Nu cred în principiul «Care strigă mai tare»“

Ce-i lipseşte „străzii“ pentru a schimba cu adevărat România. Analist: „Nu cred în principiul «Care strigă mai tare»“

Românii protestează de aproape două săptămâni. FOTO: AFP

„Demisia!” este una dintre cele mai auzite scandări la protestele de stradă din România ultimilor ani. Faptul că este nevoie prea des ca lucrurile să se mişte la presiunea „străzii” denotă o lipsă de eficienţă a acestor manifestaţii, susţin analiştii consultaţi de „Adevărul”. Aceştia explică ce lipseşte „străzii” pentru a „schimba jocul” pe termen lung.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În 2015, aţi scandat «Jos Ponta!». A demisionat Guvernul Ponta. Acum e mai bine?”, i-a întrebat analistul politic George Jiglău pe cei circa 2.000 de clujeni aflaţi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, într-una dintre serile de protest de săptămâna trecută.

„E important să fie structurate o serie de revendicări cu bătaie lungă. Doar acestea vor determina o adevărată schimbare”, le-a explicat clujeanul şi i-a invitat să urce pe scena improvizată să-şi spună păsul. S-a citit „Proclamaţia de la Timişoara”, întocmită cu câteva zile înainte de „colegii” de protest bănăţeni şi oamenii au venit cu completări. Se pun bazele unei noi „Proclamaţii de la Cluj”, varianta 2017. Scenariul se repetă. Proclamaţii şi revendicări au fost şi în 2013, 2014 şi 2015. Totuşi, problemele de fond reclamate de oameni au rămas, în mare parte, neschimbate.   
 

Mică istorie a protestelor de stradă

 
„Tradiţia românilor de a ieşi în stradă nu are o istorie foarte lungă. În toată Istoria noastră de dinainte de Revoluţie s-a ieşit în stradă de două ori: în 1940, când a fost cedat Ardealul prin Dictatul de la Viena, şi apoi când s-a proclamat Republica Populară. După acest moment, ieşirile în stradă majore au fost organizate de comunişti. Asta până la Revoluţie, în anii 90 apărând tradiţia manifestaţiilor din Piaţa Universităţii”, a susţiut istoricul Toader Nicoară, profesor la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, specializat în teoria mentalităţilor.

O „renaştere” a mişcărilor de protest în stradă s-a petrecut în toamna lui 2013, când mii de români au scandat împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Solicitările „străzii” de atunci erau concetrate pe legea minelor, interzicerea cianurilor, dar se cereau şi o serie de demisii, începând cu premierul Victor Ponta.

În toamna lui 2014, după mai multe zile de proteste în capitala Ardealului s-a dat citire „Proclamaţiei de la Cluj” – un program destul de coerent de măsuri – care includea printre multe altele reducerea numărului de paralamentari, înleznirea procedurii de înfiinţare de noi partide politice, facilitarea legiferării prin iniţiativă cetăţenească, limitarea numirilor politice în instituţii la nivelul secretarilor de stat, respingerea proiectelor de legi ale amnistiei şi graţierii, alegerea prin vot a avocatului poporului, 6% din PIB pentru sănătate şi pentru Educaţie, eliminarea imunităţii parlamentare, votul prin corespondenţă etc. În toamna lui 2015, după tragedia de la „Colectiv”, românii au ieşit din nou în stradă sub deviza „Corupţia ucide”, cerând o „restartare” a României, începând cu clasa politică. 

În 2017 – din nou în toată ţara se fac liste de revendicări, multe regăsindu-se şi în solicitările din 2014. Proclamaţia de la Timişoara prevede: „Avocatul poporului să fie ales direct de cetăţeni”, „Niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată  Ordonanţa 13”, „Depolitizarea funcţiilor publice şi ocuparea lor doar prin concurs”, “Fără penali în demnităţile şi funcţiile publice”.    
 

Protest la Cluj. FOTO: Florina Pop
„Protestul în stradă e o manifestare rezonabilă a unor cetăţeni conştienţi că plătesc la stat dări şi taxe şi că ţara trebuie să fie guvernată şi după cum vor ei. Conceptul pe care Europa l-a folosit este de bună guvernare şi presupune că niciun guvern, chiar dacă populaţia i-a dat votul, nu poate să guverneze decât în consens cu cetăţenii, adică să aibă aceeaşi agendă şi în campania electorală şi după”,
 
Toader Nicoară, istoric 

Buna guvernare 

 
Istoricul Toader Nicoară crede că protestul în stradă demonstrează într-o democraţie că societatea începe să-şi identifice foate clar interesele politico-sociale şi economice. „Este o manifestare rezonabilă a unor cetăţeni conştienţi că plătesc la stat dări şi taxe şi că ţara trebuie să fie guvernată după cum vor şi ei. Conceptul pe care Europa l-a folosit este de bună guvernare şi presupune că niciun guvern, chiar dacă populaţia i-a dat votul, nu poate să guverneze decât în consens cu cetăţenii, adică să aibă aceeaşi agendă şi în campania electorală şi după”, a explicat profesorul.

El a mai susţinut că, de obicei, proteste masive în stradă au loc atunci când avem o opoziţie slabă sau inexistentă:

„Atunci când nu se văd lideri coerenţi şi convingători care să facă o opoziţie, lumea, în disperare de cauză, iese în stradă pentru a <<ridica steagul>>. Ştiţi că în campania electorală preşdintele PNL, Alina Gorghiu a apărut într-un clip cu un copilaş căruia i-a spus că vine Dragnea şi-i fură sandvişul. Acum, glumind, putem să spunem că cei care protestează în stradă au simţit că au rămas fără sandviş”. Istoricul este de părere că majoritatea cererilor străzii nu sunt cu bătaie lungă, ci se preferă măsuri de urgenţă precum „Jos Guvernul”, „Jos ministrul Justiţiei”, „Schimbarea avocatului poporului”, deoarece „cei mai mulţi protestatari nu au o gândire politică foarte structurată, identificând mai ales interesele pe termen scurt, ce îi <<frige>> la degete pe termen scurt. Rolul de a structura solicitările străzii revine politicienilor sau ideologilor de meserie care pot compune un proiect pe termen mediu şi lung”. 
 
„Eu cred că cea mai mare provocare a protestelor este să fie structurat un soi de document, o listă cu soluţii coerente pe termen lung care să schimbe jocul. E frumos că lumea se implică şi se mobilizează, dar faptul protestăm atât de des înseamnă că lucrurile nu se schimbă. Trebuie să ieşim din paradigma protestelor ca soluţie pe termen scurt, şi să încercăm să facem din ele ceva ce poate determina schimbări pe termen lung”
 
George Jiglău, analist politic


Protest prin cultură la Sibiu. FOTO: Silvana Armat

„E nevoie de soluţii pe termen lung”

 
Analistul politic George Jiglău, cercetător la Centrul pentru Studierea Democraţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, susţine că totuşi o parte dintre revendicările „străzii” au fost puse în aplicare în ultimii ani. „Eu cred că cea mai mare provocare a protestelor este să fie structurat un soi de document, o listă cu soluţii coerente pe termen lung care să schimbe jocul. E frumos că lumea se implică şi se mobilizează, dar faptul protestăm atât de des înseamnă că lucrurile nu se schimbă. Trebuie să ieşim din paradigma protestelor ca soluţie pe termen scurt, şi să încercăm să facem din ele ceva ce poate determina schimbări pe termen lung. Pe termen scurt lucrurile sunt mai clare, se doreşte demisia guvernului, eliminarea Ordonanţei, dar întrebarea este «ce facem în continuare?»”, spune analistul.

El arată că la proteste participă persoane foarte diferite, deci şi solicitările sunt foarte diverse, multe dintre ele prea radicale şi neraliste.

„Cred că denumirea de proclamaţie nu e potrivită, e un fel de impunere, o soluţie de genul «ori cum vrem noi, ori deloc». Trebuie să dialogăm, să negociem cu cei care reprezintă instituţiile statului. Nu cred că trebuie să mergem pe principiul «care strigă mai tare», pentru că riscăm să cădem în extrema radicală, să formulăm  lucruri care să nu poată să fie luate din oficiu în considerare. Nu trebuie să uităm că revendicările străzii trebuie să fie asumate de oamenii împotriva cărora oamenii strigă”, a completat cadrul didactic.

Jiglău crede că astfel de măsuri cu bătaie lungă ar fi cele menite să stimuleze competiţia în interiorul şi între partide, prin intermediul listelor deschise, prin reducerea numărului de semnături pentru candidaturi, coborârea pragului electoral, dar şi adoptarea principiului transparentizării deciziei la toate nivelurile, atât în ceea ce priveşte votul în Paralament, cât şi deciziile autorităţilor locale, oprirea abuzului de Ordonanţe de Urgenţă etc.


Parlamentarii trebuie să simtă mai puternic presiunea celor care i-au ales.


„Hai să ne pese tot timpul”

 
Jiglău crede că nu e importantă entitatea care va rezulta în urma protestelor, fie că e un ONG sau un partid politic, ci „miza majoră este ca partidele însele să preia aceste revendicări. Trebuie să existe voci din PSD, PNL, USR care să şi le asume şi să le înţeleagă, pentru că acolo se iau deciziile. Degeaba facem noi o entitate, dacă nu există dialog. E foarte important să existe cât mai multe canale de comunicare care să preseze la toate nivelurile, fie că vorbim despre Preşedinţie, asociaţii sau partide, fie că vorbim despre oamenii care scriu paralemntarilor care-i reprezintă. Esenţial este să existe un program coerent asumat şi transmis pe cât mai multe canale de comunicare. Dacă se aleg câţiva reprezentanţi, aceştia pot fi uşor compromişi, se poate spune, de exemplu, că sunt oamenii lui Soros. Cred că cetăţenii ar trebui să fie implicaţi tot timpul, nu doar în situaţii de genul acesta, haideţi să ne peste tot timpul de ceea ce se întâmplă. Cred că sunt multe lucruri cel puţin la fel de importante ca şi corupţia, precum Sănătatea şi Educaţia pentru care trebuie să fie făcută presiune”, conchide Jilgău.

Jiglău crede că astfel de măsuri cu bătaie lungă ar fi cele care să stimuleze competiţia în interiorul şi între partide (prin intermediul listelor deschise), reducera numărului de semnături pentru candidaturi, coborârea pragului electoral, adoptarea principiului transparentizării deciziei la toate nivelurile, atât în ceea ce priveşte votul în Paralament, cât şi deciziile autorităţilor locale, oprirea abuzului de Ordonanţe de Urgenţă etc.
 
„Cred că acest civism vocal şi prezent ar trebuie să se manifeste şi în raport cu aleşii care ne reprezintă în Parlament şi care ar trebui responsabilizaţi. Parlamentarii ar trebui să simtă o presiune mai mare din partea alegătorilor. Mesajul nu trebuie să fie << partidul să facă>>, ci să fie personalizat către fiecare ales care ne reprezintă la nivel de circumscripţie. Aceştia să vină la 6 luni cu o dare de seamă, ce intervenţii a avut, ce amedamente au făcut, ce au votat”, 
 
Ioan Hosu, sociolog
 

Cultura soicitării directe

 
„Eu cred că dacă este să analizăm revendicările din 2013 de la manifestaţiile anti-Roşia Montană şi cele din 2014 putem bifa destul de multe dintre ele. E foarte bine că se iese în stradă, oamenii se familiarizează cu şi îşi asumă anumite valori, se creează o cultură a solicitării directe. Aceste revedicări au o remanenţă mare, sunt preluate de mass-media care le păstrează în anteţia publică, ele rămân mult timp în agenda media şi în mentalul colectiv”, susţine soicologul Ioan Hosu, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB.

El mai arată că partidele politice „confiscă” unele dintre aceste teme şi  le transferă în portofoliu propriu în funcţie de interesele de moment. „Cred că acest civism vocal şi prezent ar trebuie să se manifeste şi în raport cu aleşii care ne reprezintă în Parlament şi care ar trebui responsabilizaţi. Parlamentarii ar trebui să simtă o presiune mai mare din partea alegătorilor. Mesajul nu trebuie să fie << partidul să facă>>, ci să fie personalizat către fiecare ales care ne reprezintă la nivel de circumscripţie. Aceştia să vină la 6 luni cu o dare de seamă, ce intervenţii a avut, ce amendamente au făcut, ce au votat”, a mai spus Hosu.  

El a mai spus, de asemenea, că şi asociaţiile şi fundaţiile trebuie să-şi asume o parte dintre revendicări. „Pentru a rămâne pe agenda publică iniţiatorii acestor mobilizări oricând pot crea o platformă on line în care să fie vedem care sunt propunerile lor. Tot aici se pot face dezbateri şi rezultatele se pot trimite paralmetarilor şi reprezentanţilor partidelor. Tehnologia poate ajut foarte mult în acest sens”, a mai arătat Hosu. 
 
Citeşte şi
 
 
 
citeste totul despre: