Ţara unde cărţile se finanţează într-o singură zi prin crowdfunding

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărţi FOTO: Adevărul
Cărţi FOTO: Adevărul

Victor Miron, clujeanul care a creat conceptul de book-selfie şi care de mai bine de 7 luni promovează lectura prin locuri unde te aştepţi mai puţin, va scoate la sfârşitul lui septembrie cartea campaniei „Cărţile pe faţă“. Ce e de-a dreptul uimitor e că a obţinut finanţare pentru cartea sa prin crowdfunding în doar o zi de la urcarea pe site a proiectului, iar acea zi împlinea 29 de ani.

„O carte e bună dacă te face să citeşti şi alte cărţi“, crede clujeanul Victor Miron, cel care de luni bune promovează lectura în spaţii neconvenţionale.
Povestea acţiunilor din timpul campaniei, 10 la număr, a scris-o Victor Miron într-o carte care va vedea lumina tiparului la sfârşitul lui septembrie. Pe 25 iulie, când a fost şi ziua sa de naştere, a accesat crestemidei.ro, un site de crowdfunding din ţară, şi a urcat proiectul său. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut că nu a fost nevoie de mai mult de 24 de ore să se strângă cei 2.000 de lei, de cât avea nevoie pentru tipărirea a 200 de exemplare. 

Cum şi-a promovat ideea

Tot de ziua lui, pe Facebook, şi-a pus un anunţ cu poza lui şi logo-ul companiei în care oamenii erau momiţi să-I cumpere cartea şi să o dăruiască unei persoane dragi.
„Nu m-am aşteptat să se strângă toţi banii într-o zi. Urcarea proiectului pe crestemidei.ro a fost şi un mod de verificare dacă ideea e una bună şi utilă pentru societate. Se pare că a fost o idee bună“, spune clujeanul.

victor miron

Postarea făcută de Victor Miron de ziua sa, 25 iulie FOTO: Facebook

El mai spune că donaţiile publice, sau crowdfunding-ul, sunt o soluţie pentru partea culturală, mai ales dacă recompensele sunt attractive - să-ţi apară numele în carte sau să bei o bere cu autorul.

Momentan, pe acel site s-au strâns în jur de 3.100 de lei şi se aşteaptă o donaţie importantă din partea Primăriei Alba Iulia încât Victor Miron speră să poată scoate chiar 1.000 de exemplare din cartea lui. Volumul cuprinde 11 capitole, 10 cu poveştile fiecărei acţiuni din campanie, iar ultimul cu motive care să-I convingă pe oameni să pună mâna pe o carte.

Ce zic cei de la crestemidei.ro

Oana Man, unul dintre oamenii din spatele site-ului de crowdfunding crestemidei.ro, spune că proiectul lui Victor Miron este al doilea care a obţinut finanţare într-o singură zi. Prima carte care s-a finanţat în nici 24 de ore a fost a lui Ariel Constantinof, în 2013, volumul lui numindu-se „Cartea asta se vinde precum pâinea caldă“.

„Un proiect urcat pe crestemidei.ro se finanţează, în medie, în 3-4 săptămâni. Cei care donează bani sunt persoane active în mediul online, au până în 50 de ani şi obişnuiesc să-şi plătească facturile online“, spune Oana Man.

Cele două cărţi finanţate într-o zi sunt dovada vie că crowdfunding-ul începe să câştige teren, puţin câte puţin, iar oamenii se ajută reciproc şi în mediul online. Un alt exemplu este faptul că site-ul creştemidei.ro a reuşit să finanţeze din ianuarie şi până în iulie 2014 dublu faţă de cât a adunat în 2013. „Se observă o uşoară sensibilizare a românilor faţă de ceea ce înseamnă crowdfunding“, adaugă Oana Man.

Mai puteţi citi:

Oraşul unde găseşti biblioteca în parc

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Ofertă inedită la Cluj: dai o carte şi primeşti gratuit un aranjat la coafor. „Promovăm lectura în locuri în care nu te aştepţi“

Clujeanul care a creat noul selfie, book-selfie: „Românii nu citesc pentru că nu e cool să citeşti“

VIDEO Cum să-i faci pe oameni să citească: un service din Cluj şi-a deschis bibliotecă

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite