Un ciclon periculos loveşte România. Ploi şi vijelii, de miercuri până joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de miercuri de la ora 11.00 până joi la ora 15.00, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În intervalul menţionat se vor produce ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. Ciclonul periculos ce se va abate aspura României a lovit deja Europa centrală, dar şi zona Balcanilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă de miercuri de la ora 11.00 până joi la ora 15.00, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În intervalul menţionat se vor produce ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. Meteorologii spun că  va ploua, mai ales în sud-vestul şi sudulţării,precum şi la munte. În Oltenia, Munţii Banatului şi local în Muntenia şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

În regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-70 km/h, iar izolat, în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 70-80 km/h. Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, cu precădere în centrul ţării, dar cu viteze mai reduse şi pentru intervale scurte de timp.
 

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo. Ce surprize ne rezervă vremea în Bărăgan la început de toamnă

PROGNOZA METEO Cum va fi vremea în acest sfârşit de săptămână

PROGNOZA METEO Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Ce temperaturi vor fi la început de toamnă

METEO Capitala şi 12 judeţe din ţară, sub atenţionare de Cod galben de caniculă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite