Superba învăţătură despre dragoste a părintelui Papacioc: „Iubesc sau nu iubesc? Pentru că e poruncă, dragă! Iubirea e criteriu de judecată”
0Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, îi învăţa pe credincioşi cum să dobândească Raiul, îndepărtându-se de ura aproapelui şi de diavol, căutând mereu în sufletul lor puterea şi bunătatea pentru a fi milostivi.
În cuvântările sale, părintele Papacioc îi îndeamnă pe oameni să nu treacă nepăsători pe lângă semenii lor, să dăruiască din toată inima pentru că doar aşa vor primi însutit. Iată ce spunea într-una dintre predicile sale, publicată de sfaturiortodoxe.ro, Arsenie Papacioc:
,,A milostivi pe unul, pe altul, arată că tu eşti cu Hristos. Apoi, nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului şi tu nu observi”. “Patriarhul Dobrogei”, aşa cum a fost numit, îi învăţa pe oameni cum să fugă de diavol, sfătuindu-i să se roage pentru că aceasta este singura armă împotriva răului:
“E o greşeală mare când mai spun unii: „L-am certat pe dracul!” Lui îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simţi că într-un fel te munceşte fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te la Hristos: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Că vă este la îndemână o rugăciune ca asta. Dar nu cu agitaţie, ci cu calm şi cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări, sau al unei mâhniri, este numai şi numai de la draci.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Şi, din prudentă, nici nu te stăpâneşte acest har, dar vine unde-i liniştire sufletească, unde fiinţa noastră transformă ca un mare aparat de reacţie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a mişca, de a te împlini, şi uite aşa ajungi la măsura omului desăvârşit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bineînţeles.(…)
Să ştiţi că e foarte drăcească lucrare, ura asta a aproapelui. Prima dată asta vine: „Ah, ce i-aş face!” Dragă, cele zece porunci nu trebuie învăţate ca la scoală: „Dacii şi romanii”, şi începi să spui istoria dacilor şi a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poţi să te prezinţi la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se analizează de ce nu ai putut, capeţi circumstanţe atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că eşti scutit total, că o împrejurare s-a creat şi tu nu ai împlinit porunca.
Pilda celor doi pelerini care au mers la Ierusalim
Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile, pentru ca oamenii să-şi dea seama de greşelile pe care le fac, părintele Papacioc ne-a lăsat o pildă pe care a amintit-o deseori în predicile sale:
“Doi inşi s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe jos în condiţii grele, nu erau mijloace de transport. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: „Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să părăsesc pe cei bolnavi” „Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?”. Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Înviere. Pelerinul, ajuns la biserică, a pătruns cu mare greutate prin prima uşă de la biserică, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar la Altar.
Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare. Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: iubirea. Şi atunci ce cauţi la Ierusalim? Te duci din tradiţie? Te duci că ai posibilităţi? Te duci că ai timp, sau că ai avut bani? Dacă tu ai lăsat vreo duşmănie în urma ta?
Porunca iubirii e o poruncă mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem bogăţia că suntem creştini. Noi urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de judecată! Evanghelia care se citeşte la Duminica Judecăţii de apoi este aceasta:
„Am fost bolnav, şi nu m-aţi îngrijit. Am fost însetat, şi nu mi-aţi dat să beau. Am fost flămând, şi nu m-aţi săturat”. Nu vorbeşte nici de alte arţaguri şi nu ştiu ce. Vorbeşte numai de iubire. De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat, că-i fiinţă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunoşti că fiinţă omenească, din momentul din care îl urăşti. Şi atunci ne osândim cu asta. Vorbeşti de rău cu atâta uşurinţă şi cu atâta motivare intimă. Şi chiar dacă eşti întrebat, răspunzi:
„Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită”. Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubeşti, dar îl duşmăneşti, îl urăşti. Atunci tu ai făcut crimă, nu dragoste.
Dacă pomenim pe cineva, este poate departe de tine, nu are cum să ştie că tu îl pomeneşti. Tu eşti în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, şi tu, conştient, vrei să fii împlinitor al poruncilor date de Dumnezeu: te numeşti un mântuitor cândva şi undeva.
Tu pomenindu-l pe el, îl ajută Dumnezeu. Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunea.
Cine a fost părintele Arsenie Papacioc?
Despre duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, judeţul Constanţa s-au scris volume întregi. Părintele Arsenie Papacioc este cunoscut pe de o parte pentru faptul că a fost condamnat pentru credinţa sa şi a ajuns în închisorile comuniste, dar după aceea şi-a trăit viaţa până la aproape 100 ani în slujba celor din jur.
Arsenie Papacioc s-a născut în comuna ialomiţeană Perieţi, pe 13 august 1914. Anghel, aşa cum a fost botezat, a fost al 7-lea copil agentului sanitar Vasile Papacioc şi al soţiei sale Stanca. Numele familiei vine de la o poreclă dată bunicului său aromân, preotul Albu venit din Macedonia grecească. „Popa cu cioc“ s-a transformat în renume datorită celui care avea să fie supranumit, chiar de către clerici, „Patriarhul Dobrogei”.
De-a lungul vieţii, el a fost muncitor la fabrica de armament Malaxa din Braşov, primar al comunei Zărneşti şi apoi apropiat al bisericii. În 1949 a primit numele de Arsenie, pe când era la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar nouă ani mai târziu era arestat şi condamnat la 20 ani de închisoare.
Arsenie Papacioc a pătimit alături de părintele Iusin Pârvu, Nichifor Crainic sau Mircea Vulcănescu. El şi-a petrecut ultima parte a vieţii la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. A rămas acolo din 1976 până pe 19 iulie 2011, atunci când şi-a dat sfârşitul.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
