Staţia plutitoare de captare a apei, avariată de gheaţa de pe Dunăre. Un oraş întreg, la un pas să rămână fără apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Chiciu, la graniţa cu Bulgaria, sloiurile pe Dunăre fac legea FOTO Alexandru Botezatu
La Chiciu, la graniţa cu Bulgaria, sloiurile pe Dunăre fac legea FOTO Alexandru Botezatu

Gheaţa care a prins Dunărea ca într-o menghină de o lună şi jumătate a pus în pericol şi alimentarea cu apă a oraşului Călăraşi. Din fericire, cetăţenii nu vor rămâne fără apă potabilă, deoarece autorităţile au remediat neajunsurile.



Pomparea apei se face acum prin criburi şi nu prin staţia plutitoare a apei de la Chiciu, aşa cum se întâmplă fervent. Sloiurile de gheaţă care au început să se desprindă de câteva zile pe Dunăre au provocat mici avarii la staţia de apă, iar autorităţile au luat decizia de a furniza apă populaţiei prin varianta alternativă: extragerea apei prin criburi.
„Podul de gheaţă a deplasat, în urmă cu câteva zile, aproximativ 2 metri staţia plutitoare şi am luat decizia să o aduceam la mal. Acum funcţionăm pe criburi şi după ce Dunărea se va dezgheţa vom reveni cu staţia plutitoare. Am avut câteva pobleme, gheata a deformat câteva ţevi dar, până la sfârşitul săptămânii, le vom repara. În prezent sunt în funcţiune criburile, alimentarea oraşului este asigurată, deci nu este niciun pericol pentru populaţie”, a explicat Cezar Neagu, directorul Ecoaqua.

S-a deschis circulaţia

De altfel, de luni, 13 februarie, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, a deschis circulaţia fluvial pe sectorul curpins între 430-390. “Ca urmare a adresei Oficiului de Căpitanie Olteniţa, precum şi datorită diminuării curgerii sloiurilor de gheaţă, pe sectorul de Dunăre fluvială, cuprins între Km 430-390 se deschide navigaţia pe timp de zi a navelor şi convoaielor fluviale. Deplasarea navelor şi convoaielor se va efectua pe răspunderea conducătorilor de nave şi convoaie, având în vedere faptul că semnalizarea plutitoare a fost deplasată de pe poziţie de către formaţiunile de gheaţă”, a anunţat AFDJ Galaţi.

Până la instalarea în teren a semnalizării plutitoare de către Administraţie, se recomandă folosirea de către conducătorii de nave şi convoaie a hărţii electronice publicată de către AFDJ RA Galaţi, pe site-ul  www.afdj.ro. Căpităniile de port pot opri navigaţia, dacă nu sunt întrunite condiţiile de siguranţă a navigaţiei în zonă.

“La Călăraşi avem 8 nave blocate, româneşti şi străine, însă la Olteniţa sunt mai multe. Norocul a fost că multe dintre ele sunt aproape de mal şi reuşim să ţinem situaţia sub control, se face aprovizioarea echipajelor cu tot ce trebuie. De o lună, oamenii aşteaptă să se pună în mişcare. De asemenea, se cheltuiesc sume importante cu combustibilul necesar efectuării manevrelor în locul de ancorare pentru păstrarea în stare de exploatare a echipamentelor. Întârzierile în livrarea mărfurilor aduc pagube enorme şi beneficiarilor”, a explicat Constantin Anghel, şeful Căpităniei Portului Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Podul de gheaţă de pe Dunăre o ia la vale. Nivelul apei a crescut cu aproape o jumătate de metru într-o zi la Călăraşi

Cât costă spărgătorul de gheaţă uriaş comandat de Australia şi construit la Galaţi. România, în schimb, n-are cu ce curăţa gheţarii de pe Dunăre

FOTO VIDEO Blocadă pe Dunăre. Podurile de gheaţă au închis circulaţia şi au produs pagube de milioane de euro

Sinistraţi. Provizii de carburant pentru marinarii blocaţi în gheaţa de pe Dunăre

Marinari sinistraţi pe braţul Bala. Alimente duse cu elicopterul pentru echipajul unei barje prinse în gheaţă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite