Spiridon, sfântul care aduce spor şi sănătate în casă. De ce e interzisă munca pe 12 decembrie şi cum te aperi de rele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spiridon, sfântul prăznuit pe 12 decembrie FOTO crestinortodox.ro
Spiridon, sfântul prăznuit pe 12 decembrie FOTO crestinortodox.ro

Prăznuit de credincioşi în fiecare an pe 12 decembrie, despre sfântul Spiridon se crede că îşi părăseşte racla şi pleacă în ajutorul oamenilor care îi înalţă rugăciuni.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi "Sfântul călător". Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, se spune că sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea, nişte papuci din mătase. 

Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcămintea şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: "Bucură-te că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“.

Ce să faci ca să ai câştig

În credinţa populară se spune că Sfântul Spiridon îi apară pe cei care îi cinstesc ziua, trimiţându-le minuni şi îi pedepseşte pe cei care îl nesocotesc.
 

“Prin tradiţie, Sfântul Spiridon este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie-bună. Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie. La sate nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă, iar animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Se mai spune că în ceastă zi, sărăcii se îmbogăţesc, iar bolnavii se vindecă. Sfântul Spiridon poartă toate bolile. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. În această zi, la biserică se face agheasmă care e bună pentru bolile primejdioase.

Arestat şi exilat

Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, notează crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.
 

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite