Rezultate Evaluare Naţională 2018. Nicio medie de 10.00 în judeţul Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultatele la examenul de Evaluare Naţională au fost afişate FOTO Adevărul
Rezultatele la examenul de Evaluare Naţională au fost afişate FOTO Adevărul

Primele rezultate la Evaluarea Naţională publicate marţi de Ministerul Educaţiei arată că 73,5 la sută din absolvenţii clasei a VII-a au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, în timp ce 319 candidaţi au avut medii de 10.00. În judeţul Călăraşi, niciun elev nu a reuşit să ia media maximă, spre deosebire de anul trecut când au fost obţinute două medii de 10.00.

   Media 9.90 a fost obţinută în acest an, 10.00 la limba românţi 9.90 la matematică de Baicu Iulia Maria de la Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul din Călăraşi, urmată de alte 4 medii de 9.85, obţinute de elevi toto din municipiu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, 104.972 de absolvenţi de clasa a VIII-a din cei 142.847 prezenţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, însemnând o rată de promovare a examenului de 73,5 la sută. Dintre aceştia, 319 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10. Cele mai mari note au fost la Limba şi literatura română, unde 118.969 de candidaţi (83 la sută) au luat note peste 5, dintre ei 2.089 fiind notaţi cu 10.

În ceea ce priveşte Matematica, 87.577 de candidaţi (61,3 la sută) au note peste 5, iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10. Conform MEN, rata de participare a fost de 94,8 la sută: 142.847 de candidaţi au fost prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi.

Procentul celor care au încheiat examenul cu note peste 5 a fost mai mic în acest an, comparativ cu sesiunea din 2017 dinainte de contestaţii, când 76,9 la sută din candidaţi au avut medii peste 5. Şi numărul celor care au încheiat examenul cu media generală 10 a fost mai mic, anul trecut 467 de candidaţi obţinând rezultatul maxim.

Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de marţi, între orele 14.00 şi 19.00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 23 iunie, atât la avizierul unităţilor de învăţământ, cât şi online, pe site-ul evaluare.edu.ro. Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale reprezintă 80 la sută din media pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite