Părintele Ilarion Argatu, despre cum ne alimentăm ca să fim sănătoşi: „A mânca o ceapă sau usturoi înseamnă a-ţi curge lacrimi. Cei bogaţi se feresc de aceasta”
0
Părintele Ilarion Argatu, duhovnic de seamă al ţării, nu i-a învăţat pe credincioşi doar cum să se roage ca să fie mântuiţi, ci şi ce să mănânce pentru a fi sănătoşi. Preotul vorbeşte într-una dintre lucrările sale despre cât de importantă este alimentaţia originală, explicând de ce trebuie să ne hrănim cu ceapă, usturoi, morcov, praz, varza şi fructe.
În cartea Arhimandrit Ilarion Argatu, “Pilde şi întâmplări adevărate”, apărută la editura Mila creştină, capitolul “Cuvânt despre mâncare”, duhovnicul îi îndeamnă pe oameni să adopte un stil de viaţă sănătos şi să se îndepărteze de carne, deoarece consumul permanent aduce boală trupului.
Părintele împarte alimentele în două categorii: pentru săraci şi pentru bogaţi şi explică de ce trebuie “să iubim rădăcinile şi rodurile coapte după care aleargă o parte din oameni şi se mulţumesc cu ele”. Preotul spune că sunt creaţia lui Dumnezeu şi El “este cel ce a rânduit şi pe toate le-a făcut foarte bune. Cel sărac să respecte pe cel bogat, cel bogat să respecte pe cel sărac şi unul şi altul să respecte lucrul Lui Dumnezeu în lume”.
Se poate trăi fără carne
Părintele Ilarion Argatu spune că se poate trăi fără carne, însă la legume şi fructe nu trebuie să renunţăm pentru că ne ţin sănătoşi şi se “limpezesc simţurile”.
“Dacă am lua în discuţie ceapa sau usturoiul ca alimente, să le analizăm cât de benefice pot să fie pentru sănătatea omului, am găsi diferite păreri(…) Însă orice aliment în starea lui originală posedă atâtea însuşiri încât poate întreţine organismul unui om, îl poate şi însănătoşi.
Unii iubesc carnea în orice mâncare şi nu pun preţ pe legume. În cantităţi mici şi la intervale medii de timp, carnea este bună, ajută organismul, însă consumul ei permanent aduce boală trupului. La carne se poate renunţa pentru a păstra trupul sănătos, însă, la legume şi fructe nu se poate renunţa, pentru că substanţa nutritivă şi vitaminele necesare întreţinerii şi sănătăţii trupului numai din legume şi fructe se pot dobândi.
Ceapa, usturoiul, prazul, varza, morcovul, păinea mâncate în starea lor originală desigur şi sarea când vorbesc de plantele untoase – sunt suficiente pentru a întreţine un om. Şi cel care le mănâncă doar pe acestea ar fi un om complet sănătos în comparaţie cu cel ce mănâncă carne, pentru care întotdeauna e supus diferitelor boli. Plantele untoase, ca şi plantele dulcegi, ajută cel mai mult la întărirea oaselor, la întărirea muşchilor, la limpezirea simţurilor – auditiv, vizual, tactil - şi te fac capabil de a parcurge orice distanţă pe jos şi de a efectua orice fel de muncă”.
"Lumea se va împărţi în cei puternici şi cei slabi, în bogaţi şi săraci"
Ca să-I convingă pe oameni să nu renunţe la alimentele banale care, în esenţă, sunt cele mai hrănitoare, părintele Argatu vorbeşte despre bunătăţile pământului.
“Dumnezeu la crearea lumii a prevăzut că lumea se va împărţi în cei puternici şi cei slabi, în bogaţi şi săraci.
A prevăzut că cei puternici vor avea bunătăţile pământului, pe când cei slabi rădăcini şi roduri coapte. De aceea a înzestrat el şi rădăcinile cu calităţi nutritive la care cei bogaţi nu se apleacă. A mânca o ceapă sau usturoi înseamnă a-ţi curge lacrimi. Iar cei bogaţi se feresc de aceasta.
Şi dacă ceapa, prazul, varza, morcovul îl mănâncă şi vacile care din ele dau lapte şi carne pentru cel bogat, apoi cel sărac, mâncându-le el, oare nu-l vor ajuta să fie puternic, să înfrunte frigul într-o zdreanţă, mai mult decât cel bogat care se înveşmântează cu fel de fel de haine frumoase şi călduroase? Desigur că da!
Şi-apoi cu ce se deosebeşte carnea de pe trupul unui om sărac, crescută din ceapă şi usturoi, faţă de cea a bogatului, crescută cu carne şi lapte? Oare nu au acelaşi fel de sânge amândoi? Oare nu au ochii şi picioarele şi toate celelalte la fel? Oare setea, foamea şi goliciunea nu le sunt la fel? Oare murind şi unul şi altul nu putrezesc la fel în pământ şi nu în acelaşi pământ sunt băgaţi amândoi?
Viaţa părintelui Ilarion Argatu
Părintele Ilarion Argatu s-a născut într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan. Tatăl său, Alexandru, aşa cum îşi va boteza şi părintele Ilarion un fiu, a îndeplinit functia de primar în comuna Valea Glodului, vreme de 16 ani. Rămânând văduv, şi-a rânduit copiii, iar mai apoi s-a retras la Mănăstirea Neamţ, unde s-a şi călugărit.
Tânărul Ioan a urmat şcoala primară din localitatea natală, în Valea Glodului, iar mai apoi, îndemat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareţ al Mănăstirii Cocoş, din Dobrogea, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi. Terminând seminarul, Ioan va urma şi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. Simultan, Ioan Argatu a urmat şi cursurile Şcolii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent. Dupa facultate, Ioan Argatu se va înrola în armată, undeva la graniţa cu Ungaria.
În ziua de 10 noiembrie 1940, Ioan Argatu se căsătoreşte cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveana Oniceni. Împreună, cei doi soţi vor da nastere la cinci copii: Ştefan, Gabriela, Alexandru, Ioan şi Ana. În cele din urmă, cele doua fete vor ajunge preotese, iar cei trei băieţi vor ajunge preoţi.
A renunţat la haina militară
Renunţând la serviciul militar, Ioan Argatu îşi depune dosarul pentru a fi hirotonit preot, pe seama localităţii Oniceni. Astfel, în anul 1940, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, tânărul Ioan va fi hirotonit preot, slujind împreună cu socrul său, care era deja preot în acel sat.
În anul 1972, părintele Ioan Argatu rămâne vaduv. La mai puţin de un an, în luna ianuarie 1973, el se va călugări la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, primind numele de Ilarion Argatu. După căţiva ani petrecuţi în Mănăstirea Căldăruşani, părintele s-a retras mai apoi, pentru ultimii 19 ani din viaţa sa, la Mănăstirea Cernica, unde nenumăraţi pelerini îi păşeau pragul.
La Mănăstirea Cernica, părintele a săvârşit nenumărate exorcizări. Slujba de exorcizare începea cu Acatistul Domnului Iisus Hristos şi continua cu Sfânta Liturghie, cu Sfeştania de sfinţire a apei şi cu Taina Sfântului Maslu. La sfîrşit, părintele citea Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi pe ale Sfântului Ioan Gură de Aur. După ţipete şi urlete inumane, omul posedat începea să se vaite puternic, ca în cele din urmă să cadă într-un somn adanc. După aceea, omul se trezea liniştit.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
