Incendiu în comuna Dor Mărunt. Un bărbat, cunoscut cu probleme psihice, a ars de viu în propria casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii, alertaţi să intervină la incendiu Foto:Arhivă Adevărul
Pompierii, alertaţi să intervină la incendiu Foto:Arhivă Adevărul

Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a sfârşit ars de viu chiar în locuinţa sa din comuna Dor Mărunt. Incendiul devastator care a cuprins casa a fost stins de pompieri, însă proprietarul a fost găsit carbonizat într-unul dintre dormitoare.


Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu au intervenit cu două autospeciale pentru lichidarea flăcărilor care cuprinseră întreaga locuinţă. Nenorocirea s-a produs duminică seară, aproape de miezul nopţii. Alarmaţi, militarii Secţiei din Lehliu Gară au acţionat rapid pentru stingerea  unui incendiu de locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui Nicolae G, în vârstă de 41 de ani.

Poliţia a deschis o anchetă

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi mult fum la nivelul întregii case, construită pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Conform primelor cercetări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei sobe, amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile.

După ce au stins vâlvătaia,  pompierii militari au găsit trupul carbonizat al proprietarului într-unul dintre cele două dormitoare ale locuinţei. Poliţia  demarat o anchetă în acest caz, urmând să  stabilească cu exactitate împrejurările în care bărbatul, cunoscut cu probleme psihice şi-a pierdut viaţa.    
 

Vă recomandăm şi:

Foc în localitatea Ileana, din judeţul Călăraşi. Un incendiu violent a izbucnit de la o sobă supraîncălzită

S-a făcut scrum. Incendiu devastator din cauza unui coş de fum deteriorat

FOTO Incendiu devastator la Unirea. O casă cu etaj s-a făcut scrum de la un scurtcircuit

Neglijenţă. Incendiu la Vlad Ţepeş din cauza unui aragaz lăsat nesupravegheat

FOTO Foc pus intenţionat. Discoteca No Limit din Cuza-Vodă, mistuită de flăcări

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite