Două străzi intră în reparaţii capitale. Investiţia, realizată cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strda Bucureşti va intră în reparaţii capitale
Strda Bucureşti va intră în reparaţii capitale

Duratele etapelor proiectului care trebuie parcurse conform procedurilor standard permit o estimare a începerii lucrărilor de construcţii la străzile Bucureşti şi Prelungirea Bucureşti în a doua jumătate a anului 2019.

Două artere principale din municipiul Călăraşi vor intra în reparaţii capital în a doua jumătate a a nului 2019, investiţia fiind realizată cu fonduri europene. Este vorva despre străzile Bucureşti şi prelungirea Bucureşti.

“Având în vedere degradarea avansată a trotuarelor situate de-a lungul acestor străzi, necesitatea intervenţiilor cât mai rapide pentru asigurarea unui grad de confort al pietonilor, Primăria Municipiului Călăraşi a început deja execuţia lucrărilor de reparaţii a trotuarelor pe anumite tronsoane, lucrări care nu se vor mai regăsi în proiectul finanţat din fonduri nerambursabile. Vom reveni periodic cu informaţii privind stadiul de pregătire al proiectelor cu finanţare europeană pe care Primăria Municipiului Călăraşi le elaborează, în conformitate cu documentaţiile de dezvoltare strategică întocmite conform cerinţelor de finanţare şi fără de care nu este posibilă obţinerea acestor fonduri”,  a precizat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului.

Reducerea emisiilor de carbon

În perioada 2014-2020 – actualul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri cu destinaţii precise, una dintre acestea fiind aceea care finanţează proiecte care dovedesc că au un impact pozitiv direct asupra reducerii emisiilor de echivalent CO2, generate de transportul rutier motorizat de la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ.

În documentaţia de specialitate aferentă acestui tip de proiecte (Ghiduri elaborate care stau la baza pregătirii şi ulterior a implementării proiectelor), este vizată mobilitatea urbană prin măsuri pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon în zonele urbane (prin modernizarea/extinderea transportului public urban, inclusiv achiziţia de mijloace de transport ecologice/electrice, crearea/modernizarea pistelor pentru biciclete, crearea/modernizarea unor spaţii pietonale sau predominant pietonale confortabile pentru pietoni, etc.).

Pachet cu 3 componente

Proiectele pregătite în acest sens vor putea obţine finanţările solicitate dacă sunt abordate sub forma unui pachet, într-o manieră integrată, care să conţină cel puţin 3 componente: de infrastructură, mijloace de transport şi sistem de management al traficului, în condiţiile unei politici coerente şi reglementate a parcărilor publice.

În acest context se regăseşte şi posibilitatea modernizării străzilor interioare, dar şi aceasta se va putea realiza numai respectând, cumulativ, toate condiţiile impuse enumerate mai sus şi nu numai acestea; studiile de specialitate efectuate, configuraţia proiectelor determinată de specificaţiile Ghidurilor au făcut ca decizia de modernizare în municipiul Călăraşi să vizeze str. Bucureşti şi Prel. Bucureşti, principala condiţie fiind aceea ca strada aleasă să fie linie de transport în comun.

Orice intervenţie (construire, modernizare, reabilitare, extindere, dotare) se poate face exclusiv în condiţiile impuse de finanţator, având garanţia îndeplinirii unor indicatori şi obţinerea unor rezultate aşteptate. Ca întotdeauna, finanţatorul stabileşte regulile, iar beneficiarii trebuie ca, plecând de la nevoi identificate anterior, să acceseze sursa de finanţare în condiţii predefinite şi fără abateri de la cerinţele şi obligaţiile acesteia.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite