Diabolic. Cum au plănuit autostopiştii crima, cu o săptămână înainte. Unul se îndrăgostise de o femeie cu 12 ani mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi criminali, la ieşirea de la Tribunalul Călăraşi, după emiterea mandatului de arestare FOTO I.S.
Cei doi criminali, la ieşirea de la Tribunalul Călăraşi, după emiterea mandatului de arestare FOTO I.S.

Crima care a şocat prin cruzimea cu care a fost comisă de doi liceeni din Călăraşi are la bază un motiv pueril. Unul dintre cei doi criminali autostopişti dorea cu orice preţ să ajungă la munte la o femeie în vârstă de 30 de ani de care se îndrăgostise. Înamorat până peste cap, elevul de 18 ani, alături de amicul său, a pus la cale un plan diabolic. Împreună au plănuit în detaliu crima care i-a îngrozit până şi pe poliţişti.

Anchetatorii călărăşeni au povestit cum cei doi, deşi proveneau din familii  organizate, cu situaţie materială bună, îşi doreau mai mult. „ Ar fi vrut bani şi mai mulţi, dar şi o maşină ca să poată ajunge undeva la munte, unde locuia o tânără de 30 de ani, din Braşov, pe care o plăcea. Nu s-au gândit o clipă la consecinţele faptelor lor, nu au luat în calcul că vor fi prinşi. Cred că au văzut prea multe filme ori partea internautică le-a dat idei. Până la acest moment, mobilul crimei pare inexplicabil”, susţin poliţiştii.

Varianta omorului, luată în calcul din start

Ca să poată fura o maşină, liceenii au mers, din start, pe varianta omorului. Timp de o săptămână au facut calcule. Ucid pe cineva şi fug cu autoturismul, deşi niciunul nu avea permis de conducere. În acest sens, au mers la Slobozia şi au achiziţionat două cuţite tip-fluture, deosebit pe periculoase, pe care, la momentul oportun, în seara zilei de 24 noiembrie, le-au aşezat cu grijă în buzunar. Fără să dea ceva de bănuit celor din familie, pe înserat au ieşit să dea atacul.

Localitatea Drajna în care locuiesc are ieşire la DN 3A, care duce la Feteşti. În dreptul restaurantului de la intersecţie, minorii au început să facă semne disperate cu mâna şoferilor pentru a-i lua la ocazie. Stabiliseră de acasă să acţioneze amândoi rapid pentru a-l ucide pe şofer, după care să fugă cu maşina. Afară se înserase, iar la scurt timp după ce au ieşit în stradă, un Logan roşu a oprit lângă ei. Erau soţii Violeta şi Ion Constantin care mergeau în vizită la părinţi în comuna Ştefan cel Mare. I-au luat în maşină pe cei doi tineri care au spus că doresc să coboare la bariera din satul Tudor Vladimirescu. Au mers alături de victime preţ de 5-10 minute, fără să poarte vreo discuţie. Când să coboare, liceenii, aflaţi pe bancheta din spate i-au atacat cu cuţitele. Adolescentul de 18 ani, Andrei Simion, i-a tăiat gâtul şoferului, iar cel de 16 ani, Cristian Tănăsie, a atacat-o pe femeie.

A scăpat cuţitul în maşină

Cu prezenţă de spirit, aceasta i-a dat peste mână şi el a scăpat cuţitul în maşină, descoperit ulterior de anchetatori, reuşind s-o rănească doar în omoplat. Imediat după comiterea faptei, autorii au coborât din maşina soţilor Constantin şi preţ de câteva secunde au urmărit ce se întâmplă în urma lor. L-au văzut pe şofer, pe Ion Constantin cum a coborât cu ultimele puteri de la volan, şi-a desfăcut cureaua de la pantaloni şi s-a prăbuşit. De altfel, acesta şi-a dat ultima suflare la faţa locului, rana de la gât fiind-i fatală. Când au sosit echipajele de prim-ajutor, alertate de soţia sa, pentru el nu s-a mai putut face nimic, s-a constatat decesul.

Speriaţi, tinerii au fugit înapoi spre casă. S-au spălat, s-au schimbat de haine şi au stat liniştiţi, negândindu-se că vor fi prinşi. Aşa au petrecut o săptămână, până când, vineri seară, pe 1 decembrie, s-au trezit cu poliţiştii la uşă. În tot acest timp, ei şi-au continuat viaţa normal. Au mers la şcoală, unul dintre ei, elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza din Slobozia, iar celălalt, la Călăraşi, la liceul Danubius.

Arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Mai mult decât atât, tânărul de 18, Andrei Simion, ani şi-a serbat chiar şi majoratul, la trei zile de la crimă, luni, pe 27 noiembrie, la data comiterii faptei el fiind minor. Vineri seară, după sute de persoane audiate, amprente prelevate de la faţa locului, vizionări de înregistrări de pe camere video, anchetatorii au ajuns la locuinţele suspecţilor. Cuţitul cu care a fost ucis Ion Constantin a fost găsit ascuns la locuinţa tânărului de 18 ani. După o noapte întreagă de audieri, suspecţii au fost prezentaţi Tribunalului Călăraşi care a emis mandate de arestare preventivă, sâmbătă dimineaţă,  pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor. Cei doi suspecţi riscă o pedeapsă cuprinsă între 15 şi 25 de ani închisoare.

Vă recomandăm şi:

VIDEO Poliţist agresat de localnici, în timp ce încerca să salte un individ. Omul legii a scos pistolul şi a folosit spray-ul paralizant pentru a scăpa de atacatori

Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital după ce şi-a introdus aer comprimat în anus, cu un pistol

Premiere macabre. Cine sunt singurii trei oameni din istorie care au murit în spaţiul cosmic

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite