De unde vin durerile oamenilor -învăţăturile lui Arsenie Boca: „Soţii nu mai ţin seama de zilele postului. Şi bate Dumnezeu nerânduiala“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dacă aveţi încredere că Domnul este un doctor care nu foloseşte medicamentele în zadar, când veţi evita greşelile nu numai în fapte, ci şi în gânduri şi sentimente, atunci şi necazurile vor înceta”. Toate durerile oamenilor sunt consecinţa greşelilor pe care le săvârşesc. Păcatele comise nu rămân nepedepsite. Aşa obişnuia să le vorbească oamenilor, părintele Arsenie Boca, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai Româiei.

Sfaturile şi învăţăturile sale profunde nu lipseau din nicio cuvântare. De fiecare dată, credincioşii erau învăţaţi să se căiască, să renunţe la mândrie, vrajbă şi blesteme.

“Când Domnul va pedepseşte este drept să gândiţi că are şi de ce.  Aşadar, cercetaţi motivul pentru care sunteţi bătuţi şi îndreptaţi apoi ceea ce trebuie îndreptat.  Drepţilor le sunt trimise necazuri pentru încercare, iar nouă, mai degrabă ca pedeapsă şi chemare la pocăinţă(…) 

Unele necazuri şi suferinţe, Dumnezeu le trimite spre pedeapsă, ca un canon;  altele spre mustrare, ca omul să se dezmeticească;  altele ca să-l izbăvească pe om de nenorocirea în care el ar fi căzut, dacă ar fi fost sănătos;  altele pentru ca omul să dea dovadă de răbdare şi prin aceasta să merite rasplată mare;  iar altele ca să-l curăţească de anumite patimi.  Precum şi pentru multe alte motive.

Este bine să ne pocăim de bunăvoie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul, căci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt păcatele noastre.  Deci, dacă păţeşti necazuri în viată, află că ai făcut greşeli”, spunea părintele Arsenie Boca. În lucrarea “Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri”, părintele vorbeşte despre dureri, paguba ce se abate asupra casei, despre jurăminte, blesteme şi nedreptate, toate revarsăte asupra oamenilor.

Otrăvurile, unul din beteşugurile trupului

Iată câteva feluri de necazuri şi suferinte din viaţa oamenilor şi pricinile care le favorizează. Despre boală, beteşugurile trupului, aşa cum le numea părintele, spunea că îmbolnăvirea se produce din trei motive:
1. De la otrăvuri(toxine), din lipsa postului;
2. Din naştere, pentru că fie tatal, fie mama, când s-a zămislit copilul, au fost sub influenţa băuturilor alcoolice.  În popor exista vorba:  „copii făcuţi la beţie”.  Aşadar, fugiţi de bărbaţi ca de foc, când sunt ameţiţi de băutură;
3. Din desfrânare, pentru că nu şi-au înfrânat poftele, întrecţnd măsura cuvenită, tălhărindu-şi asfel energia genetică.  Este tocmai ca bogatul care sărăceşte.  Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

Vrajba în casă: soţii au o pecete drăcească

Neînţelegerile în familie, spunea Arsenie Boca, îşi au izvorul tot în păcate. De aceea, îi sfătuia pe oameni să nu fie lacomi, să se îngrijească mai mult de suflet decât de trup, să nu trăiască fără cununie religioasă şi să nu petreacă în zilele de post.

 Iată câteva dintre sursele necazurilor identificate de Arsenie Boca, direct răspunzătoare pentru scandalurile din familie:

1. Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie.  Atunci când căsătoria s-a început cu stângul, cu desfrânarea, soţii au intrat în căsnicie cu o pecete drăceasca pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu s-au spovedit, acel păcat le sparge casa, tocmai pentru ca n-au omorât pe diavolul, care face acest lucru;  
2. Dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegitimă (concubinaj) sau fără cununie bisericească. Moda „căsătoriei de probă” nu este altceva decât un atentat grav la adresa mântuirii, sănătăţii morale, fizice şi spirituale a persoanei, familiei şi societătţii, îndepărtându-L pe Dumnezeu din viaţa omului;
3.  Desfrânarea soţilor. Dar soţii cum desfrânează, când sunt legiuiţi?  În căsnicie, binecuvantată este numai naşterea de copii, iar tot ce este în afară de rostul acesta, este desfrânare şi păcat (perversiuni, avorturi, contracepţie);

Apăsă jurăminte şi blesteme în curtea în care stai

4. Din negrija faţă de suflet a persoanelor din casă:  negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de raânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu.  Fiindcă dacă nu le păzesc pe acestea, păzesc pe cele ale diavolului şi nu pot să aibă linişte;

5. Din petrecerea fără post.  Soţii nu mai ţin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului şi de sărbători.  Nu mai ţin nicio rânduială.  Şi bate Dumnezeu nerânduiala, ca să se facă rânduiala;

6. În curtea în care stai sau pe pământul pe care-l lucrezi, apasă jurăminte, blesteme sau nedreptate. Să luaţi seama, să nu tăiaţi o brazdă din pământul care nu este al vostru, căci aduce moarte, dar se mai poate să ai asupra curţii şi alte pacate.  Poate că ai cumpărat aceasta curte cu bani munciţi într-o vreme când trăiai în desfrânare.  De aceşti bani, deşi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, căci şi asupra lor atârna şi apasă păcatele din perioada când i-ai obţinut şi te urmăreşte Dumnezeu până în pânzele albe.  Pentru ce?  Pentru că nu te mărturiseşti, pentru că ţii şerpii în sân şi Dumnezeu lasă să te muşte;

“În toate necazurile noastre nu putem găsi altundeva mângâiere decât în credinţa că totul ni se întâmplă după voia lui Dumnezeu.  Iar voia lui Dumnezeu nu vrea pentru noi nimic mai mult decât mântuirea noastră şi către acest ţel îndreaptă tot ceea ce ne chinuie. Iar neplacerile şi toate suferinţele care vă sunt date să le simţiţi, înduraţi-le cu blândeţe şi Domnul cel milostiv vi le va include în canonul pe care fiecare trebuie să-l ducă pentru păcatele sale, după rânduiala Bisericii.

Cine a fost părintele vizionar?

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor.

A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.
 

Vă recomandăm şi:

Avertismentul lui Arsenie Boca pentru femei: „Dacă vreţi să aveţi copii curaţi, să aveţi împreunare cu bărbatul numai marţi şi joi, celelalte zile sunt oprite“

Cinci profeţii cutremurătoare ale lui Arsenie Boca: „Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, se va mânca şi carne de om şi se va bea sânge de om“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite