Cutremurătoarea predică a lui Arsenie Boca: moartea care dobândeşte Învierea. De ce sfârşitul nu este o năpastă şi ce se întâmplă dincolo de mormânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cuvântarea sa de acum mai bine de şase decenii, părintele îndemna la rugăciune şi la ascultare, iar moartea să nu-i înspăimânte pe oameni, să fie văzută ca o Înviere, nicidecum ca o năpastă. Credincioşii care au asistat la slujba din 25 aprilie 1949 de la Mănăstirea Prislop au fost învăţaţi să primească fiecare lovitură ca pe o experienţă înălţătoare.

Predica celui mai iubit duhovnic al românilor este cuprinsă în lucrarea “Părintele Arsenie Boca, mare îndrumator de suflete din  sec. XX – O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete” în care apar 12 lucrări scrise de părintele de la Prislop.

Predica părintelui, plină de învăţăminte, este poate cea mai frumoasă lecţie de biruire a morţii. Oamenii sunt sfătuiţi să-şi reevalueze valorile, să creadă în viaţa de Apoi şi să nu mai teamă de mormânt. Părintele vorbeşte despre Înviere ca despre “mărturia veşniciei noastre”, despre o dovadă incontestabilă, Învierea, pe care nimeni nu a mai dat-o omenirii:

“Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate(…).Altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni. Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluieşte obişnuitul în care dormim, şi poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră. Iar fară această credinţă, viata noastră parcă n-are sens, nici scop în sine, tare-i decolorata şi neliniştită.



Creştinismul se întemeiază şi dăinuieşte pe Întemeietorul său: pe Învierea Lui din morţi, ultimul cuvânt. Noi suntem care de obicei cădem din creştinism, iar nu creştinismul. Noi cădem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat Învierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar căzând noi din creştinism ni se pare că a căzut crestinismul, ni se pare că a căzut altcineva, nu noi”, spunea părintele Boca.
 
“Aştept Învierea morţilor”

image

Iată cum explica duhovnicul de la Prislop rostul morţii şi de ce oamenii credincioşi nu se tem de ea.

“Sunt foarte strânse: moartea cu Învierea. Multora li se pare că se isprăveşte totul cu mormântul. Creştinul însă îşi scrie pe crucea de la căpătâi: ”Aştept Învierea morţilor”. Credinciosul nu se teme de moarte, fiindcă a desfiinţat-o Iisus. Iisus i-a schimbat sensul, întorcându-i altfel rostul. Acum, moartea pentru credincios e ultimul botez, ultima curăţire a vieţii. Suntem în gândirea sf. Pavel, spunând că botezul nostru, prin care am intrat în creştinism, se desăvârşeşte cu botezul cu care s-a botezat Iisus; şi că sfânta noastră împărtăşanie se împlineste cu paharul pe care l-a băut Iisus. Spre aceste sfârşituri: Botez şi Pahar, - convingeri ca munţii-, fireşte că trebuie nevoinţă, trebuie virtuţi. Dar unde sfârşesc virtuţile, unde duc? Ele nu sunt scopuri în sine. Nu urmărim virtuţile pentru ele însele; ele sunt mijloace pentru dobândirea Adevărului. Şi Dumnezeu e Adevărul“.

“De ce nu ne temem noi de moarte?”

Mai mult decât atât, în aceeaşi predică ţinută la Prislop, în 1949, părintele a explicat şi cum Iisus “a răsturnat rostul morţii”, transformându-o dintr-o pedeapsă într-o binefacere.

“Asa înţelese virtuţile, cu acest rost urmărite, ele duc pe om până la moartea pentru Adevăr, ceea ce e Înviere. Că a-ţi primejdui viaţa pentru Dumnezeu şi oameni, nu poate fi moarte, chiar trecând prin ea, ci cu atât mai vârtos Înviere şi bucurie a Învierii. De ce nu ne temem noi de moarte?

image

Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintele nostru Maxim Mărturisitorul, despre răsturnarea rostului morţii. Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstiginirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorarea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a întors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului. Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decăt păcatul lui. Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii ”astăzi” (- vei fi cu Mine in Rai!”) adică din însăşi această viaţă.

Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. – Iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel: ”Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi!”


Victoria sfinţilor

Că se înţelegem mai bine, părintele Arsenie Boca ne dă exemplu sfinţii care, datorită puternicei credinţe, reuşeau să biruie moartea, chiar dacă erau supuşi celor mai groaznice chinuri trupeşti.

"Dar credinţa a fost superioară celor mai înfricoşate chinuri. Organic, chinuri de moarte, îngrozitoare, se dovedeau neputincioase în faţa vieţii sfinţilor. Ei nu mureau când voiau muncitorii, ci când voia Dumnezeu. Aşa ca şi Iisus: că deşi oricare dintre chinurile prin care a trecut, omeneşte puteau să-L scoată din viaţă, totuşi a supravieţuit tuturora, şi a murit când a îndeplinit toate cuvintele grăite prin Prooroci. Precum la Iisus aşa şi la sfinţi vedem, de nenumărate ori, această superioritate a credinţei asupra morţii, când mucenicii supravieţuiau focului, strivirii între pietroaie, mutilărilor celor mai îngrozitoare, trebuind- spre a pune capăt ruşinii pe care o mâncau prigonitorii - să le taie capul cu sabia.Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.

image

Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultima spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a Învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor. Iată câtă Înviere e în crucea noastră cea de toate zilele; câtă Înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte. Deci, viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit. Iar a trăi pe Hristos, e a Învia din morţi! Slavă Învierii Tale, începătura Învierii noastre“.

Cine a fost părintele vizionar?

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor.



A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.
 

image

Vă recomandăm şi:

Viziunile părintelui Argatu: „Azi ţara noastră e condusă de atei. Fetele noastre sunt vândute de te miri cine“

Învăţăturile duhovnicilor despre rugăciunea corectă –  cât să cerem de la Dumnezeu şi cum trebuie să mulţumim pentru ceea ce primim

Părintele Arsenie Boca şi cele zece mari învăţături despre taina rugăciunii. Care era cea mai cunoscută rugăciune pe care o rostea dimineaţa Sfântul Ardealului

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite