Călăraşi: Străchini lucrate manual pentru Moşii de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată lumea se înghesuie să cumpere vase pentru a da de pomană, mâine, de sâmbătă morţilor. Elisabeta Tudor(67 de ani), alături de nepoata, Elena-Lidia Marczi (27 de ani), vin în fiecare an la Călăraşi tocmai de la Odorheiul Secuiesc pentru a vinde străchini şi căni, făcute chiar de mâna lor.

Cele două şi-au instalat taraba la piaţa Big în urmă cu trei luni şi vor pleca acasă, mâine. Gospodinele şi-au făcut deja cumpărăturile pentru a împărţi, asa cum cere datina, pentru sufletele celor decedaţi. De „Moşii de vară“ se împarte mâncare, dulciuri, fructe, vin sau ţuică şi flori. De asemenea, se dau de pomană şi vasele în care este pusă mâncarea.

Colindă toată ţara

Elisabeta şi Elena sunt cunoscute printre clienţi. Femeile fac străchinile pe care le vând cu mâna lor, acasă în satul natal, Corund, din Odorheiul Secuiesc. Vara colindă toate judeţele din ţară şi participă târguri şi expoziţii şi poposesc şi la Călăraşi. „Este destul de dificil să faci un castron sau o oală din lut. Trebuie arse de trei ori la cuptor“, ne-a spus Elena-Lidia Marczi. În cele trei luni petrecute la Călăraşi, aceasta spune că vânzarea a mers binişor. „Nu ne plângem, slavă Domnului, am avut clienţi. În alţi ani a fost mai bine, dar i-am înţeles pe oameni. Nu mai au bani şi, ca să fie toată lumea mulţumită, am mai făcut şi noi mici reduceri“, ne-a spus tânăra.

Preţuri pentru toate buzunarele

În acest an, acestea au venit cu ulcioare de toate mărimile pe care le vând la preţul de 25 de lei,  oale de sarmale şi de borş, cu preţuri între 45 şi 50 de lei, ulcele şi castroane din lut la doi lei, liguri şi furculiţe la un leu bucata. Un vas roman din lut cu capac pentru cuptor costă 60 de lei. Un set pentru împărţit compus din linguri de lemn, castroane şi căni de lut costă cinci lei.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite