Bucuria de a trăi în compania cărţilor. Nocturna Bibliotecii are loc pe 30 septembrie, pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noctura biblotecilor, organizată în mai multe oraşe din ţară FOTO Adevărul
Noctura biblotecilor, organizată în mai multe oraşe din ţară FOTO Adevărul

Eveniment cultural naţional de activare nocturnă a bibliotecilor, iniţiat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Nocturna Bibliotecilor 2017 îşi va întâmpina oaspeţii în perioada 29-30 septembrie.


 La această a VIII-a ediţie a “nopţii albe” a bibliotecilor sunt aşteptaţi să participe biblioteci din Bucureşti şi din ţară, care vor propune programe personalizate pentru toate categoriile de vârstă. Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” Călăraşi organizează, sâmbătă, 30 septembrie, Nocturna Bibliotecii 2017, noaptea în care biblioteca prinde viaţă, ediţia a VII-a. În cadrul evenimentului, care începe la ora 20.00, vor avea loc expoziţii de carte, proiecţii digitale şi simeză-artişti locali. De asemenea sunt programate activităţi şi pentru copii: desen, muzică, filme, poezii, jocuri, face-painting. Evenimentul se va desfăşura la sediul bibliotecii, din demisolul Consiliului Judeţean Călăraşi.

Obiectivul principal al acestei campanii, care se desfăţoară la nivel naţional, este acela de a atrage în spaţiile de bibliotecă un număr cât mai mare de utilizatori şi de a crea o mai bună legătură între bibliotecari şi diferitele segmente de public, într-o manieră relaxată şi prietenească. Prin campanii naţionale de tipul "Nocturnei Bibliotecilor"  dorim să atragem alături de noi scriitori, critici literari, poeţi, povestitori, care să împărtăşească publicului din experienţa şi bucuria lor de a trăi în compania cărţilor, spun organizatorii.
 

Vă recomandăm şi:

Zece proiecte au primit finanţare pentru Ziua Culturii Naţionale de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

Secretele bibliotecii din Alexandria. Euclid şi Arhimede şi-au legat numele de cel al faimoasei biblioteci, iar distrugerea ei a aruncat Europa în Epoca Întunecată

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite