Şofer cu 0,81 alcoolemie, prins conducând pe drumurile publice
0Poliţiştii din Călăraşi au întocmit dosar penal unui bărbat care a fost prins conducând sub influenţa alcoolului. Pe 10 iulie, la un control de rutină, oamenii legii au depistat un bărbat, de 60 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul, deşi consumase alcool.
La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Poliţia Rutieră reaminteşte faptul că şofatul este incompatibil cu alcoolul, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.