Şeful PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, scrisoare către alegători:" Nu sunteţi puţini cei care nu puteţi fi nici minţiţi, nici manipulaţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răducu Filipescu, şeful CJ Călăraşi Foto:Adevărul
Răducu Filipescu, şeful CJ Călăraşi Foto:Adevărul

Deşi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, nu a reuşit să fie câştigător şi în judeţul Călăraşi, liderul PNL, Răducu George Filipescu, se declară mulţumit de rezultatul votului din 16 noiembrie. Şeful judeţului a transmis un mesaj către toţi votanţii de la alegerile prezidenţiale.



Klaus Iohannis a reuşit şi-a făcut simpatizanţi în judeţul Călăraşi doar printre săteni. În 19 localităţi din mediul rural, Iohannis a obţinut scoruri de peste 50%. Cele mai bune rezultate pe care candidatul ACL le-a obţinut la alegerile prezidenţiale 2014 sunt: 66, 98% în Ulmu, 66,35% în Dor Mărunt şi  61,75% în comuna Vîlcelele. De asemenea, scoruri de peste 50% s-au înregistrat şi în comunele Alexandru Odobescu, Belciugatele, Căscioarele, Crivăţ, Dichiseni, Dorobanţu, Dragoş-Vodă, Frăsinet, Grădiştea, Gurbăneşti, Jegălia, Modelu, Ştefan-Vodă, Tămădău Mare, Valea Argovei şi Vlad Ţepeş. În oraşe(Budeşti, Lehliu-Gară şi Fundulea), dar şi în cele două municipii(Călăraşi şi Olteniţa) a obţinut procente cuprinse între 30,82% şi 48,68%. Iată şi numărul voturilor valabil obţinute de fiecare candidat în judeuţul Călăraşi: Victor Ponta(PSD)- 88.153, adică 55,18%, şi Klaus Iohannis(ACL)-71.586, adică 44,81%.

Campanie murdară

Cu o undă de mâhnire, şeful judeţului Călăraşi, a transmis un mesaj către toţi alegătorii. Iată ce a postat pe un site de socializare, Răducu Filipescu, preşedintele Consiliul Judeţean Călăraşi .
“Dragi călărăşeni,
Vă mulţumesc din suflet pentru votul pe care l-aţi dat duminică lui Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin Liberală. În ciuda campaniei murdare, de dezbinare şi manipulare dusă de PSD şi candidatul lor, aţi dovedit încă o dată că nu sunteţi puţini cei care nu puteţi fi nici minţiţi, nici manipulaţi. Şi pentru asta aveţi toată stima mea.
Mulţumesc simplilor membri de partid, militanţilor, consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi parlamentarilor care au muncit în toată campania, făcând astfel ca un vis al nostru, al liberalilor, de a da României un preşedinte liberal, să devină realitate. Sunt sigur că vom avea un preşedinte de care vom fi cu adevărat mândri.
Trebuie să recunosc însă, că bucuria victoriei îmi este umbrită de o undă de mâhnire. Când vezi că oameni care au primit tot sprijinul partidului, atunci când au avut de dus bătălii cu mare miză personală, s-au lăsat atât de uşor ademeniţi de promisiuni mai mult sau mai puţin mincinoase, poţi să nu fii mâhnit?”.
 

Vă recomandăm şi:

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Record la votul pe liste suplimentare: 21.181 de persoane, înregistrate în judeţul Călăraşi

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Turul doi. Iohannis, preşedinte, Călăraşiul a votat masiv Ponta

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur. Victor Ponta, votat masiv în judeţul Călăraşi

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Ponta promite majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2014 prin pliante lăsate în scări de bloc

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Victor Ponta, din combinatul din Hunedoara, a promis  legarea municipiului de autostradă

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Exit poll alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur. Cine face sondaje

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite