În ce condiţii se acordă subvenţiile pentru ucenici şi stagiari. Câţi bani primesc angajatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) din Călăraşi informează că, în luna iulie 2017, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.



Conform prevederilor actului normativ menţionat, în funcţie de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puţin de: 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.

Ce sprijin se acordă

Angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc, la cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, iar pentru fiecare stagiar angajat, câte 1.350 lei/lună, sume alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.

"Prevederile din lege referitoare la angajarea stagiarilor au intrat în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial (11 iulie 2017), dar nu şi cele referitoare la contractele de ucenicie, care vor intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării actului (10 august 2017). Contractele de ucenicie şi stagiu, care sunt încheiate la acest moment, îşi produc în continuare efectele în acelaşi fel, nefiind afectate de noile prevederi", a anunţat AJOFM Călăraşi..

Vă recomandăm şi:

În ce condiţii se acordă firmelor atestatul de întreprindere socială. Ce acte se cer

11 programe gratuite pentru şomeri. În ce meserii se obţin calificări şi ce beneficii au cursanţii

Angajări prin reţeaua EURES. Cele mai multe posturi vacante, în Marea Britanie

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite