23 septembrie, echinocţiul de toamnă. Momentul în care ziua devine egală cu noaptea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, atenţia ne este îndreptată spre momentul în care paşim în toamna astronomică. 23 septembrie este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. Conform astro-urseanu.ro, în acest an, echinocţiul de toamnă are loc pe 23 septembrie, la ora de vară 5.29.

Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal" , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. 

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.

Lunga noapte polară

Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

Dacă în emisfera nordică începe toamna astronomică, în emisfera sudică a Pământului, data de 23 septembrie marchează începutul primaverii.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la solstiţiul de iarnă.

Intrăm în zodia Balanţei

Astrologic, spun specialiştii, momentul (23 septembrie, ora 5,29) coincide cu intrarea Soarelui în zodia Balanţei, una de reconciliere. Semnul aduce un alt tip de energie, care ne ajuta să medităm la ceea ce s-a manifestat până acum.

Vă recomandăm şi:

FOTO Fenomen astronomic spectaculos. Luna „roz“ a fost observată şi în Bărăgan

Natura se trezeşte la viaţă. Echinocţiul de primăvară, ziua în care copiii alungă frigul, iar taţii pornesc plugurile

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite