VIDEO Elev desfigurat în bătaie de un coleg mai mare, în faţa unei şcoli din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victima a avut nevoie de spitalizare
Victima a avut nevoie de spitalizare

Scandal la o şcoală din Buzău, după ce un adolescent a fost bătut cu bestialitate de un coleg. Evenimentul s-a produs în centrul oraşului, chiar în faţa unităţii de învăţământ. În urma loviturilor încasate, victima a fost internată de urgenţă la spital, cu nasul spart şi ochii umflaţi.

Altercaţia s-a produs imediat după terminarea orelor de curs, chiar în faţa şcolii. Victima, elev în clasa a şaptea, a fost aşteptată de un coleg mai mare cu un an, care a vrut să se răzbune pentru că i-a furat iubita. „A zis că m-am luat de prietena lui, apoi că l-am înjurat dar cred că este invidios că îi place fetei de mine”, a declarat băiatul bătut.

Martori la bătaie au fost colegii victimei dar şi mai mulţi trecători, care i-au acordat primul ajutor adoloescentului. „Băiatul meu putea să moară. A picat inconştient pe beton şi s-a lovit rău la cap. L-a lovit cu ceva dur în nas şi a sângerat abundent.Voi face plângere la poliţie pentru că vreau să mi se facă dreptate”, a declarat Cornelia Burcău, mama victimei.

În urma bătăii încasate, băiatul de 13 ani a ajuns la spital cu răni la faţă. ”În urma loviturilor primite, pacientul a suferit o fractură de piramidă nazală şi a fost operat de urgenţă, în prezent starea lui fiind bună”, a declarat Adriana Bratosin, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

Directoarea Şcolii nr. 5 susţine că în cazul elevului bătăuş se vor lua măsuri. „Vom  lua măsuri drastice în urma acestui incident. Elevul deja a fost atenţionat cu mustrare şi se va aplica scăderea notei la purtare”, a declarat Mihaela Chiriac, directorul Şcolii nr. 5 din Buzău.

Chiar dacă ambii elevi aparţin Şcolii nr. 5, conducerea unităţii de învăţământ consideră că este scutită de orice responsabilitate în acest caz, deoarece incidentul nu s-a produs în interiorul şcolii.

     

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite