Un buzoian în gala lui Bute. Pugilistul Bogdan Dinu va lupta cu tanzanianul Awadh Mohamed Tamim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Dinu s-a pregătit intens pentru a putea bifa o nouă victorie prin KO
Bogdan Dinu s-a pregătit intens pentru a putea bifa o nouă victorie prin KO

Cel mai titrat pugilist buzoian va boxa în cel de al şaselea său meci la profesionişti, înaintea partidei lui Lucian Bute pentru titlul mondial în versiunea IBF.

Gala "Campion pentru România", în care Lucian Bute îşi pune în joc titlul mondial în faţa francezului Jean Paul Mendy, va avea loc sâmbătă, 9 iulie, la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti. Buzoienii au un motiv în plus să urmărească cu sufletul la gură această gală, pentru că în cadrul acesteia va lupta şi concitadinul Bogdan Dinu.

Buzoianul, care are în palamares titlul de campion mondial al cadeţilor, va urca în ring în cel de al treilea meci din programul galei, urmând să-l întâlnească la categorea grea pe tanzanianul Awadh Mohamed Tamim.

Bogdan Dinu a trecut la profesionişti în 2007, iar primul meci l-a disputat în aprilie 2008. În total, are cinci partide disputate ca profesionist, toate câştigate, două dintre ele prin KO.

"Este adevărat că am destul de puţine meciuri la profesionişti, raportat la acest interval de timp. Eu mă aşteptam să am patru meciuri pe an dar criza financiară şi-a spus cuvântul şi nu s-au mai organizat gale de box, pentru că sunt destul de costisitoare", a declarat Bogdan Dinu, care va împlini în luna august 25 de ani.

Adversarul său de sâmbătă, tanzanianul Tamim, are 27 de ani şi este stabilit în Suedia şi are în palmares la profesionişti 12 victorii ( 7 prin KO) şi două înfrângeri.

"Este foarte important să evoluezi într-o gală de o asemenea anvergură. Sunt puţini sportivi care au o asemnea şansă, sunt pregătit să o fructific. Îmi cunosc adversarul, i-am văzut palmaresul, am văzut câteva filme cu el. M-am pregătit foarte bine pentru acest meci şi sunt sigur că va fi unul cu un rezultat foarte bun pentru mine", a mai spus Bogdan Dinu.

Antrenat de maestrul Voicilaş

Pugilistul buzoian este legitimat în cadrul clubului King Box Promotion Bucureşti şi se antrenează cu Constantin Voicilaş, antrenorul care l-a şi descoperit şi care în ultima perioadă a făcut zilnic naveta Buzău - Bucureşti, special pentru a-l pregăti pe Bogdan cât mai bine pentru acest meci.

"Este al doilea meci de câte şase reprize de când Bogdan evoluează la profesionişti. Adversarul este un tanzanian cu rezultate bune, i-am studiat meciurile. Este mai mic decât el ca înălţime, dar incomodează. Noi sperăm să nu fie probleme, iar la cât de bine ştiu eu că este pregătit Bogdan, sigur va câştiga meciul", ne-a declarat Constantin Voicilaş, antrenorul lui Bogdan Dinu.

Citiţi amănunte în săptămânalul "ads buzău", disponibil la toate chioşcurile de presă din oraş, la preţul de 0,90 lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite