Talcioc mai modern, începând de duminică. Comercianţii vor expune marfa numai pe mese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Peste 400 de mese au fost montate, marţi, pe platoul de la Drăgaică, pentru închirierea de către negustorii de chilipiruri. Peste o sută dintre aceştia au preferat să-şi rezerve deja locuri, pentru târgurile viitoare. Câteva zeci de mese vor putea fi ocupate în dimineaţa zilei de duminică.

Potrivit societăţii ”Pieţe, târguri şi oboare” SA, au fost poziţionate pe platoul de la Drăgaică un număr de 408 mese noi, la care vor avea loc absolut toţi târgoveţii, după cum promit reprezentanţii societăţii din subordinea municipalităţii.

În cursul dimineţii de marţi, aproximativ o sută de comercianţi au contractat mese, contra sumei de 50 de lei lunar/masă. Încă aproximativ 200 de mese vor putea fi ocupate duminică dimineaţă, contra unei taxe forfetare de 10 lei/masă.

buzau

Prin modernizarea dotării cu mobilier a târgului, a fost triplat numărul de mese. ”Până acum era haos la închirierea locurilor pentru expunerea produselor. Veneau cu noaptea în cap şi se luptau pentru locuri. Unii veneau cu preşul de doi sau trei metri şi erau taxaţi la fel ca ceilalţi, de la mese, care aveau doar un metru pătrat ocupat. Acum s-a pus ordine şi important este că nu vor mai întinde obiectele pe jos”, ne-a spus Daniel August, de la SC Pieţe, târguri şi oboare SA Buzău.

Talciocul de la Drăgaică este deschis în fiecare duminică. Biletul de intrare în târg costă un leu de persoană. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite