Secretele statuii „Rugăciune“ a lui Constantin Brâncuşi. A comandat-o fiica unui moşier buzoian în memoria soţului ei mort după cinci luni de căsătorie

Replică a statuii Rugăciune, amplasată în cimitirul Dumbrava     Foto Iulian Bunilă

O dramă consumată la începutul secolului XX, în Buzău, a fost punctul de pornire pentru marele sculptor român Constantin Brâncuşi în conceperea şi realizarea celebrei sculpturi Rugăciune. Lucrarea care înfăţişează un trup gol de femeie a fost realizată în anul 1910, ca parte a unui monument funerar, în memoria buzoianului Petre Stănescu, la comanda soţiei acestuia, Eliza Stănescu.

La începutul secolului trecut, liniştea din târgul Buzăului avea să fie tulburată de o poveste de iubire terminată tragic, dar cu urmări ce aveau să facă oraşul de provincie cunoscut în toată lumea. 

Eliza, fiica unui mare moşier, Nicolae Seceleanu, se îndrăgosteşte de un avocat, Petre Stănescu, un tânăr cu pespective, dar fără avere. Intransigentul tată îi interzice Elizei să-şi întâlnească iubitul, însă fata se refugiază într-o mănăstire şi ameninţă că se călugăreşte dacă nu i se permite mariajul. Nicolae Seceleanu ajunge astfel să accepte căsătoria, la începutul anului 1905.

După numai cinci luni, avocatul Petre Stănescu moare, la vârsta de 31 de ani, lăsând în urma sa o inimă frântă de durere. 

Pentru a-i cinsti memoria, văduva se gândeşte să ridice un monument la mormântul fostul ei soţ, din cimitirul buzoian Dumbrava. La îndemnul soţiei pictorului Ştefan Popescu şi la recomandarea acestuia, Eliza Stănescu soseşte la Paris în primăvara anului 1907 pentru a încheia un contract cu sculptorul Constantin Brâncuşi.

“Eu, Constantin Brâncuşi, mă angajez a executa personal în contul D-nei Eliza Petre Stănescu un monument funerar pe preţul de 7.500 lei în care preţ se cuprinde execuţia integrală a monumentului compus după cum se specifică mai jos, precum şi transportul de la Paris în gara Buzeu (România). Monumentul se compune din următoarele piese: un soclu din piatră care va atinge în înălţime 2 m până la 2 m 50, o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge lângă soclu, un bust cu braţe asemănătoare fotografiilor ce D-na Stănescu îi va pune la dispoziţie”, se arată în angajamentul semnat de sculptor. (Nicolae Peneş, ”Oraşul cu statui furate”)

* Bustul lui Petre Stănescu, parte a ansamblului funerar ”Rugăciune” FOTO Florin Dragu

În contractul semnat de Brâncuşi, acesta se obligă ca atât figura alegorică, cât şi bustul, să fie turnate în bronz, ”trebuind să depăşească ca mărime naturală atât cât necesitatea va cere”, iar termen pentru execuţia lucrării să fie cel târziu sfârşitul lunii februarie 1908.

După înceheierea angajamentului cu văduva sosită de la Buzău, sculptorul s-a apucat de treabă, conceperea monumentului nefiind lipsită de căutări febrile, uneori dramatice, multe machete fiind distruse de artist. 

Pentru femeia ce-şi plânge jumătatea, artistul imaginează un trup gol răpus de durere

Până să ajungă la forma finală, Rugăciunea a fost concepută în mai multe variante. La început, Brâncuşi a redat-o sub forma unui trup înveşmântat în falduri, înclinat spre lespedea mormântului, o lucrare clasică inspirată de cimitirele din Craiova, Bucureşti sau Paris. Nemulţumit, a distrus figurina din lut. 

Noua machetă avea să fie una revoluţionară, pentru că reprezenta o femeie goală ce va fi amplasată într-un cimitir dintr-un oraş de provicie a României de la începutul secolului al XX-lea. 

Cunoscând mentalitatea oamenilor, Brâncuşi a căutat cea mai potrivită cale de a reda figura alegorică într-o formă artistică, ajungând că modelează o femeie tânără îngenunchiată, uşor aplecată de la mijloc, căreia i-a simplificat şi i-a alungit formele, i-a eliminat urechile şi i-a subţiat figura, dându-i trăsături antice. Pentru a accentua tragismul sculpturii, Brâncuşi a aplicat tehnica fragmentării, inventată de Rodin, amputând braţul stâng. 

”Criticii de artă care au studiat şi au scris despre opera lui Constantin Brâncuşi au căzut de acord că Rugăciunea a fost realizată în perioada aprilie-octombrie 1907. Într-o fotografie de grup din atelierul sculptorului din anul 1907 se distinge figura omului de ştiinţă Nicolae Vaschide, care va deceda la 13 octombrie 1907. În respectiva fotografie apare, în spatele grupului şi imaginea Rugăciunii, realizată într-o copie din gips”, scrie în cartea sa Nicolae Peneş, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

”Este al doilea monument funerar al lui Brâncuşi, după Pere-Lachaise din Paris, monument funerar pe care-l execută Brâncuşi, în 1907, odată cu două teme predilecte ale sale, Sărutul şi Cuminţenia pământului”, spune Valeriu Şuşnea, artist plastic, preşedintele UAP Buzău.

Doi ani a muncit Brâncuşi pentru a finaliza lucrarea, depăşind termenul de predare, respectiv sfârşitul lunii februarie 1908. Procesul de turnare în bronz la turnătoria Valsuani s-a terminat în 1910. În acelaşi an, sculptorul a terminat şi bustul lui Petre Stănescu. Pentru realizarea sculpturii, Brâncuşi a avut ca sursă de inspiraţie fotografia pusă la dispoziţie de văduvă şi, ca model, pe fratele răposatului, Justin Stănescu, sosit în 1907 la Paris pentru studii. 

În anul 1910, Brâncuşi a prezentat-o la o expoziţie a artiştilor independenţi din Paris. Abia în 1914 a fost prezentată la Bucureşti într-o expoziţie organizată de “Tinerimea Artistică”, moment în care a fost expus pentru prima oară şi bustul lui Petre Stănescu.

Elevul lui Rodin s-a deplasat personal la Buzău, în 1914, pentru a-şi monta lucrările în cimitirul Dumbrava

Constantin Brâncuşi a stat la Buzău în intervalul 26 mai - 17 iulie 1914, în casele Elizei Stănescu, de pe strada Păcii. În această perioadă, artistul a cioplit în piatră de Măgura cele două socluri pentru “Rugăciunea” şi “Bustul” lui Petre Stănescu. ”Piatra aceasta folosită la soclu este piatră de Măgura sau fund de mare, numulitică, cum se cheamă ea, comandată de Brâncuşi şi sculptată de mâna lui”, spune artistul Valeriu Şuşnea.

În 1958, Muzeul de Artă al României a cumpărat sculptura de la Eliza Stănescu cu 70 de mii de lei. O replică, mai întâi din piatră, ulterior turnată în bronz a ”Rugaciunii”, a fost aşezată pe mormântul avocatului Stănescu. Originalul “Rugăciunea” a fost despărţită de bustul lui Petre Stănescu până în anul 1976, când a fost luat şi el la Muzeul de Artă al României. 

Doar împreună cele două opere de artă formează un tot unitar, adică ansamblul funerar “Rugăciunea” din Cimitirul “Dumbrava” din Buzău. Prima replică a dispărut de pe soclu în 1996 însă a fost găsită şi recuperată doi ani mai târziu dintr-un depozit de lemne din Bistriţa. Pentru că nu existau sisteme de supraveghere, statuia a fost furată din nou, în 2005, şi nu a fost găsită nici până în ziua de astăzi.

Abia în 2014, a fost repusă pe soclul din cimitirul Dumbrava o copie fidelă a celebrei sculpturi ”Rugaciune”, a lui Constantin Brancuşi. Replica a costat 7.000 de euro şi a fost turnată la Arad. Un sculptor buzoian a realizat mulajul, după statuia originală care se află la Muzeul de Artă al României.

Cimitirul ”Dumbrava”, unde se află copia statuii ”Rugăciune”, are aproape 150 de ani vechime şi deţine numeroase lucrări de artă, sculpturi sau monumente funerare cu valoare arhitecturală.