Maria Zăinescu şi-a dedicat tinereţea bătrânilor nevoiaşi

S-a născut într-o familie de muncitori şi era cel ai mare din cei patru copii ai familiei. De mică a avut grijă de cele două surori iar cu fratele său a avut o relaţie specială. Iubeşte oamenii şi iubeşte să îi vadă fericiţi pe cei din jurul său. Este vorba despre Maria Mirela Zăinescu, directoarea Căminului de Bătrâni Marghiloman, care la numai 30 de ani s-a angajat să stea lângă batrâni muribunzi care nu mai au pe nim

A învăţat până în clasa a opta la şcoala numărul 12 din Buzău. Iubea literatura, filozofia şi istoria, şi pentru asta chiar a rămas corigentă la matematică. Profesorul a prins-o citind o carte scrisă de Emil Cioran în timpul orei de algebră şi a lăsat-o corigentă. Ar fi vrut să urmeze un liceu cu profil uman dar tatăl nici nu a vrut să audă: vroia ca fata lui să aibă o meserie după ce termină liceul. Obişnuia să spună că numai dacă munceşti ai ce să mănânci. Meseria îţi aduce bani în casă nu filozofia. Aşa se face că studiile medii le-a făcut la Liceul numărul opt, sau Filatură cum i se mai spune. Perioada care pentru alţi adolescenţi este cea mai frumoasă, pentru Maria Zăinescu a fost un chin. La admiterea la facultate nu s-a mai întâmplat însă la fel: cu complicitatea bunicii materne şi-a convins tatăl să o lase să facă studiile superioare la Psihologie-Sociologie.

După primul an de facultate s-a întâmplat ceva care i-a schimbat total viziunea asupra vieţii şi a ce avea să facă în continuare. În vacanţa de vară, la doar 19 ani, a trebuit să se îngrijească singură de o străbunică imobilizată la pat dar şi de gospodărie şi de animale. Chiar dacă la început nu a crezut că va face faţă, s-a descurcat fără probleme şi a hotărât că după ce va termina facultatea se va ocupa şi îi va ajuta pe bătrâni şi pe copii. Aşa a şi făcut. Primul său loc de muncă a fost la o fundaţie care se ocupa de copiii instituţionalizaţi, apoi a fost psihopedagog la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi, a făcut terapii specifice de demutizare cu copiii surzi, iar din anul 2005 este directorul căminului de bătrâni. Îi îngrijeşte pe oamenii internaţi ca pe proprii bunici şi este văzută la rândul său ca nepoata lor.

La 35 de ani îşi petrece sărbătorile alături de ei, petrece şi suferă alături de ei. Şi-a dedicat practic viaţa acestor oameni fără niciun ajutor. Asta a făcut-o să nu îi mai fie frică de moarte şi de bătrâneţe ci să le accepte ca pe ultime etape inevitabile ale vieţii. De când stă în mijlocul bătrânilor a învăţat că fiecare zi trebuie trăită ca şi cum ar fi ultima şi apreciază mai mult viaţa.

Ce îi place: Admiră femeile frumoase şi cu personalitate care s-au realizat pe propriile picioare, îşi iubeşte ţara şi soarele din ţara sa şi nu le-ar pe niciun soare mediteraneean. Iubeşte lectura şi să citească şi oamenii asemeni ei. Îi place să călătorească şi vacanţa preferată ar fi undeva la ţară, cu oameni dragi, să îşi poată privi copiii cum se joacă şi să privească cerul. Îşi aminteşte cu drag de vacanţele la bunici, cu livezile pline, cu casa mereu curată şi cu lenjerii dantelate şi apretate.

Ce nu îi place: Urăşte ipocrizia oamenilor şi invidia. Detestă la conaţionali doya nativă de lene şi de indiferenţă care le ocupă mare parte din viaţă. Nu îi plac oamenii şi mai ales bărbaţii lipsiţi de maniere. Respinge grosolănia şi grosolanii. Nu îi plac oamenii trişti care cu starea lor îi afectează şi pe cei din jur. Nu îi place cearta şi nici situaţiile încordate. Nu poate sta supărată multă vreme.

Întrebări şi răspunsuri: Dacă ar trebui să faceţi altceva, ce meserie v-aţi alege? Am cochetat o perioadă cu pictura dar dacă ar trebui să fac altceva aş scrie, cu siguranţă. Sunt o mare iubitoare a cuvântului. Poate că o dată şi o dată o să fac şi asta.

Ce vă impresionează la oamenii pe care îi aveţi internaţi în cămin? Neputinţa lor şi faptul că iubesc viaţa. Cînd am deschis căminul s-a internat la noi un bătrân de 84 de ani, depresiv în scun cu rotile care nu era în stare să facă nimic singur. După mult tratament şi recuperare a plecat acasă pe picioarele lui iar acum locuieşte singur. Asta înseamnă să faci ceva pentru cei din jurul tău, atunci ai adevăratele satisfacţii.

Care sunt locurile cele mai dragi? Îmi amintesc cu mult drag de casa bunicilor pe care o regăsesc mereu la fel. De asemenea, îmi place să stau acasă cu fetele şi cu oameni dragi mie, iar aici, la cămin, este ca a doua casă pentru mine şi copiii mei.

PROFIL:

Data şi locul naşterii: 18.02.1974 Buzău

Familie: divorţată, 2 fete de 6 şi 12 ani

Ocupaţie: director Căminul de Bătrâni Buzău