Mărgineanu cântă în Pub

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tess Pub
Tess Pub

Săptămâna de după Paşte va fi una generoasă la capitolul evenimente culturale. Buzoienii vor avea parte de expoziţii de artă, lansări de carte, inaugurări de site-uri şi un concert de folk.

Expoziţie pascală

Biblioteca Judeţeană organizează o expoziţie dedicată sărbătorii pascale, cu lucrări de sculptură în lemn, pictură pe sticlă şi alte suporturi, ţesături şi ouă încondeiate. Printre autori se află Dragoş Potecaşu, Teodora Irimia, Petru Tofan, Leonard Ţuclea, Marian Nica şi Maria Maura.

Mărgineanu, în Pub

Hitul „Melci, scoici, raci...” va ajunge săptămâna viitoare în Pub, cu autorul lui cu tot, în carne şi oase. Mihai Mărgineanu va susţine joi seară, începând cu ora 21.00, în T’essence Pub, un recital de două ore, în care îşi vor face loc piese mai vechi şi mai noi, marca Mărgineanu.

Lansare de carte

Scriitorul buzoian Nicolae Peneş îşi lansează, joi, 8 aprilie, în Aula Bibliotecii Judeţene, cea mai recentă carte: „Oraşul cu castani şi amintiri”. Publicistul buzoian a devenit cunoscut o dată cu lansarea biografiei Mihaelei Runceanu, „Un cântec ucis”, la începutul anilor ‘90.

Site de turism

Consiliul Judeţean va lansa în curând portalul turismbuzau.ro. Site-ul va fi administrat de Biroul de Promovare a Turismului şi Agroturismului, din CJ, şi va conţine date despre obiective turistice naturale şi antropice, calendarul evenimentelor tradiţionale şi oferte ale unităţilor de turism.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite