Jaful de la Romcarbon: Casiera este acuzată că băga mâna în banii firmei şi suspectată că a înscenat totul

Jaful de la Romcarbon: Casiera este acuzată că băga mâna în banii firmei şi suspectată că a înscenat totul

Săndica Drăgan, pe patul de spital, imediat după producerea jafului FOTO : Florin Mitu

Cei de la Romcarbon au decis să-i suspende contractul de muncă până se va clarifica situaţia şi se va încheia ancheta poliţiştilor. Conducerea firmei spune că femeia, care susţine că a fost victima jafului, lua bani din casierie pe care îi folosea în interes personal.

Săndica Drăgan, casiera de la Romcarbon, este încolţită din toate părţile. Pe de o parte este anchetată de poliţişti, iar pe de altă parte este acuzată de către conducerea firmei că lua diverse sume din casa de bani, pe care le folosea în interes personal.

„Cazul este instrumentat de poliţisti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Buzău, care desfasoară toate activităţile necesare stabilirii situaţiei de fapt. În această fază a anchetei nu putem face publice alte date din dosar", a declarat comisar Florina Crucianu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Casieria în care lucra Săndica Drăgan a fost jefuită în urmă cu o lună şi jumătate, chiar în ziua de salarii. Femeia, în vârstă de 50 ani, a spus atunci că un invidiv i-a pus cuţitul la gât şi a furat banii, în jur de 50.000 de lei, însă sunt destui cei care o suspectează că ar fi înscenat totul.

Conducerea firmei îi aduce acuzaţii grave casierei: că nu şi-ar fi îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu şi că a avut abateri grave de la regulamentul intern, printre care şi folosirea banilor din casierie în interes personal. Pentru acest motiv, contractul de muncă al femeii a fost suspendat.

"Casiera a încălcat mai multe reguli din regulamentul intern cât era în timpul serviciului şi de aceea i s-a suspendat contractul de muncă. Poliţia nu a terminat încă ancheta şi nici noi nu ne putem exprima dacă dumneaei are sau nu vreo vină. Ceea ce pot sa vă spun este că s-a întrunit o comisie de anchetă internă care a constatat că nu întocmea documentaţia la timp aşa, cum cerea fişa postului, şi lua bani din casă pe care îi folosea în interes personal", ne-a declarat Ileana Bănucu, director general Romcarbon.

Fosta casieră respinge aceste acuzaţii şi se plânge că a fost lăsată fără loc de muncă pe nedrept iar starea de sănătate i s-a înrăutăţit.

"Eu nu îmi amintesc decât foarte vag ce s-a întâmplat şi asta am spus deja poliţiştilor. Până când se rezolvă situaţia, eu am contractul de muncă suspendat. Nu ştiu pe ce piste merge poliţia, dar ştiu un singur lucru, că nu am făcut nimic, nu am furat şi nimic altceva. Nu am cum să recunosc ceva ce nu am făcut şi nu aş face niciodată. De când s-a întâmplat această nenorocire m-am îmbolnăvit şi nu am susţinerea nimănui. Am nevoie de un psihiatru pentru că nu mă simt bine deloc, dar nu am bani fără salariu", ne-a declarat Săndica Drăgan.

citeste totul despre: