Gloria Buzău, un nou eşec în deplasare
0Deplasările au fost un coşmar pentru Gloria Buzău în acest sezon. În afară de o victorie la Brăila, toate meciurile jucate în deplasare de fotbaliştii din Crâng au fost pierdute la cel puţin două goluri diferenţă. Cel mai nou eşec a fost înregistrat sâmbătă, în ultima etapă a turului de campionat.
Gloria Buzău a pierdut jocul disputat sâmbătă, în compania echipei Rapid CFR Suceava, meci contând pentru etapa a 11-a a Ligii a doua. Partida s-a încheiat cu scorul de 2 – 0 pentru gazde. Ambele goluri au fost marcate în prima parte a jocului de către un fost fotbalist al Gloriei, Marius Matei.
Primul gol a fost marcat în minutul 21, din lovitură de la 11 metri. A doua reuşită s-a consemnat în minutul 38, atunci când Matei a reuşit să înscrie cu capul, sub transversala porţii lui Stoicescu. Până la finalul partidei, buzoienii ar fi putut şi ei să înscrie în două rânduri, prin Damaschin şi Voicu, iar în minutul 69, buzoienii au cerut o lovitură de la 11 metri după o intervenţie a portarului oaspeţilor la Pârvu.
Rapid CFR Suceava – Gloria Buzău, scor final 2-0, o înfrângere ruşinoasă pentru buzoieni, în condiţiile în care sucevenii jucaseră, cu doar două zile în urmă, un meci de Cupa României împotriva formaţiei Petrolul Ploieşti.
La finalul partidei şi a turului de campionat, Gloria Buzău ocupă locul 6, ultimul care asigură prezenţa în play-off.
În celelalte meciuri ale etapei a 11-a a Ligii a doua, s-au mai disputat partidele: Săgeata Năvodari - CF Brăila 2-2, CS Baloteşti - FCM Dorohoi 1-1, CSM Unirea Slobozia - FC Farul Constanţa 2-0, Sport Club Bacău - FC Voluntari 1-2 şi ACS Berceni - ACS Academica Argeş Piteşti 0-0.
Următoarea etapă, prima a returului, este programată sâmbătă, de la ora 11. Gloria Buzău va juca în deplasare pe terenul formaţiei ASC Bacău.
Citeşte şi: VIDEO S-a oprit cu maşina în gardul Arhiepiscopiei, după ce a leşinat la volan