Fost director de liceu, cercetat după ce ar fi bătut un elev care l-a denunţat după ce i-a cerut şpagă la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director al Liceului Tehnologic din comuna buzoiană Verneşti este cercetat pentru complicitate la trafic de influenţă, lovire şi lipsire de libertate, după ce ar fi bătut un elev care l-a denunţat pentru că i-ar fi cerut mită să-l ajute să promoveze bacalaureatul. Viorel Miriţescu, persoana cercetată de procurori, este inginer de profesie şi predă discipline tehnice.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorii fac cercetări pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, în legătură cu promovarea probelor la examenul de bacalaureat din anii 2013 şi 2014, fiind vizaţi profesori şi alţi angajaţi ai unor instituţii de învăţământ din judeţul Buzău.

”În cauză sunt cercetate patru persoane care au calitatea de inculpaţi, împotriva acestora dispunându-se măsuri preventive. Pentru unul din inculpaţi, Parchetul Tribunalului Buzău a formulat propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de Tribunalul Buzău. Faţă de unul din inculpaţi se efectuează concomitent cercetări şi pentru comiterea unor infracţiuni contra persoanei”, se arată în comunicatul citat.

În acest caz a fost arestat Viorel Miriţescu, surse din rândul anchetatorilor spunând că acesta a săvârşit faptele de care este acuzat în calitate de director al Liceului Tehnologic din Verneşti. Conform surselor citate, în acest caz este vizat şi personal nedidactic de la un liceu din municipiul Buzău.

Viorel Miriţescu a fost arestat preventiv sâmbătă, iar în urma recursului depus de acesta şi judecat, luni, la Curtea de Apel, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar.

”În baza art. 204 Cod procedură penală admite contestaţia formulată de inculpatul Miriţescu Viorel împotriva încheierii nr. 80 pronunţate în Camera de consiliu în 8.11.2014, de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău. Desfiinţează încheierea atacată şi pe fond respinge propunerea de arestare preventivă. În baza art. 227 alin. 2 rap. la art.211 Cod procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Miriţescu Viorel”, se arată în sentinţa dată de magistraţii Curţii de Apel, publicată pe portalul instanţelor.

Viorel Miriţescu este cercetat pentru complicitate la trafic de influenţă, lovire, lipsire de libertate şi alte violenţe, după ce ar fi bătut un absolvent care l-ar fi denunţat pentru că i-ar fi cerut mită pentru a-l ajuta să promoveze examenul de bacalaureat. 

În urma acestui scandal, Viorel Miriţescu a fost destituit din funcţia de director al Liceului Tehnologic din Verneşti de către conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite