Firmele angajează şomeri pentru bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de şomeri trecuţi de prima tinereţe, care îşi pierduseră orice speranţă că vor mai găsi ceva de lucru cu carte de muncă se pot considera norocoşi. În plină criză pe piaţa muncii, ei şi-au găsit slujbe, graţie unor angajatori cu iniţiativă, care au ştiut cum să profite de facilităţile oferite de stat.

Patronii care angajează şomeri primesc lunar, pe o perioadă de un an, pentru fiecare persoană încadrată , o sumă egală cu un salariu de bază minim brut pe ţară, în baza legilor în vigoare, adică 500 de lei .

Facilităţile îi vizează, printre alţii,  şi pe şomerii cu vârste de peste 45 de ani. De altfel, acestă categorie este, cel puţin la Buzău, principala categorie care beneficiază de prevederile legale menţionate.  Şi firmele au de câştigat, dar şi şomerii, mai ales aceia a căror recalificare era aproape imposibilă.

20 de societăţi din comerţ

“Aproximativ  20 de societăţi din domeniul comerţului şi al panificaţiei au angajat câte unul-doi şomeri cu vârste de peste 45 de ani”, ne-a declarat Valeriu Dimciu, directorul coordonator al Agenţei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău.

“Eu sunt bucuros că am unde munci, câştig pâinea pentru copii, fiindcă îmi era teamă că n-o să mai găsesc loc de muncă, la vârsta mea. Am 50 de ani, era greu să mă recalific”, ne-a declarat Marian Cristea, unul dintre şomerii norocoşi.

Angajările stimulate de Stat sunt departe de a rezolva problema şomajului, însă chiar în acest mod se mai reduce oarecum numărul celor rămaşi pe drumuri.

În acelaşi timp, fiind avantajos nu doar pentru şomeri ci şi pentru angajatori, descurajează munca la negru.


Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite