Din cauza zăpezii, un microbuz de pasageri a derapat şi a intrat într-un pom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microbuzul a intrat într-o şcoală
Microbuzul a intrat într-o şcoală

Un microbuz cu trei pasageri la bord, condus de un şofer de 48 de ani, a ajuns în această dimineaţă într-un pom de pe marginea drumului naţional DN 2 B,  Buzău-Brăila.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, agent Amalia Vlădescu, incidentul rutier s-a produs după ce maşina a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă şi gheaţă.

Vehiculul care efectua curse de transport persoane pe ruta Bucureşti - Tulcea a părăsit carosabilul chiar la ieşirea din localitatea buzoiană Gălbinaşi.

„Din cei trei pasageri plus şoferul aflaţi la bordul microbuzului, doar o femeie de 47 de ani a acuzat mai multe leziuni în urma şocului puternic. Medicii de la serviciul de ambulanţă au hotărât să o transporte la spital”, a spus Amalia Vlădescu. Ulterior, medicii au diagnosticat-o pe pacientă cu fractură la umăr.

Ceilalţi doi pasageri au fost adăpostiţi în sediul Poliţiei, până la următoarea cursă spre Tulcea a transportatorului.

În această dimineaţă, în jurul orei 05.00 tot pe DN 2 B, un gălăţean în vârstă de 29 de ani nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabilului acoperit cu zăpadă, iar maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu partea din spate a semiremorcii unui autotractor ce se deplasa regulamentar în faţa sa.

Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului şi a unei pasagere în vârstă de 25 de ani, ambii suferind leziuni ce au impus internarea.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite