Accident cu doi răniţi, pe DN 22. Un autoturism a intrat în pomii de pe marginea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs în jurul orei 19.00, pe DN 22 în afara localităţii Râmnicelu. Un autoturism a părăsit carosabilul şi s-a izbit de arborii de pe marginea drumului. Un autoturism BMW în care se aflau doi tineri s-a lovit de un copac de pe marginea şoselei apoi a ricoşat în altul.

În urma impactului, elemente de caroserie au fost împrăştiate pe şosea iar motorul maşinii s-a desprins şi a fost aruncat la câţiva metri distanţă de locul accidentului. 

Deşi coliziunea a fost extrem de puternică, ocupanţii autoturismului, şoferul de 24 de ani şi un pasager de 22 de ani, din Râmnicelu, au scăpat doar cu câteva leziuni uşoare, fiind scoşi conştienţi din maşină şi transportaţi la spital cu ambulanţa. 

Cei doi se îndreptau spre Boldu când, cel mai probabil, şoferul a pierdut controlul direcţiei. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero. 

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite