Buzăul va avea o piaţă agro-alimentară numai cu produse tradiţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul înfiinţării unei pieţe rezervate exclusiv producătorilor tradiţionali se găseşte pe lista cu promisiuni a vicepreşedintelui Consiliul Judeţean Buzău, Romeo Lungu. Acesta a vorbit despre proiect, marţi, la întâlnirea cu reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi cu producători locali de produse tradiţionale.

Evenimentul a avut ca scop identificare unor noi produse care ar putea să fie atestate ca produse tradiţionale.

„Avem până acum 4 produse certificate european şi sperăm ca al cincilea produs să fie Cârnaţii de Pleşcoi. Lumea a înţeles beneficiile pe care le au certificându-şi aceste produse. De asemenea Covrigii de Buzău după părerea noastră ar fi următorul produs care ar trebui atestat pentru că au un potenţial imens şi sunt cunoscuţi în întreaga ţară. Este o procedură complexă, nu complicată, o procedură de durată dar au ajutor din toate părţile pentru a începe documentaţia de certificare a acestui produs”, a declarat Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Oficialii Ministerului Agriculturii le-au mai vorbit fermierilor buzoieni despre importanţa asocierii lor pentru a avea un cuvânt mai greu de spus în ceea ce priveşte impunerea pe piaţă a produselor pe care le comercializează.

Veşti bune pentru producători au venit şi din partea autorităţilor locale. Vicepreşedintele CJ, Romeo Lungu a anunţat în premieră posibilitatea organizării unei pieţe de desfacere pentru produsele tradiţionale. „În luna septembrie, Consiliul Judeţean Buzău va demara întâlniri cu producătorii tradiţionali buzoieni pentru a găsi soluţii concrete privind promovarea acestor produse. Ne gândim la o piaţă special amenajată pentru producătorii tradiţionali, acolo unde, măcar o dată pe săptămână dumnealor să îşi poată desface marfa”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

La rândul său, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat că va discuta cu preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, ca târgul „Toamna Buzoiană” reluat anul trecut să se desfăşoare pe durata unei întregi săptămâni.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite