Averile deputaţilor s-au umflat chiar şi pe timp de criză

Averile deputaţilor s-au umflat chiar şi pe timp de criză

Roberta Doloiu şi Adrian Mocanu

Aleşii buzoieni au terenuri în plus şi conturi mai grase ca acum un an. Dintre cei zece deputaţi şi senatori de Buzău, cei care conduc în topul averilor sunt deputatul PSD Marian Ghiveciu şi senatorul PDL Viorel Constantinescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marian Ghiveciu a obţinut anul trecut venituri de 15.000 din vânzarea produselor agricole, 51.622 de lei din salariul de deputat, iar din arendarea unor terenuri a obţinut 5.000 de lei. Ghiveciu se detaşează în topul averilor de ceilalţi deputaţi prin terenurile arabile pe care le deţine în Buzău, Pogoanele, Merei şi Costeşti, două case de locuit în Pogoanele, două apartamente în Buzău şi unul în Sinaia, precum şi o casă de vacanţă în Predeal. „Am intrat în politică din mediul de afaceri privat, întrucât sunt de părere că doar implicându-ne putem schimba în bine ţara în care trăim”, motivează Ghiveciu, pe blogul său, decizia de a intra în politică.

Conform declaraţiei de avere, democrat liberalul Valeriu Alecu are în conturi, multe deschise în 2010, aproximativ 24.000 de euro şi 23.000 de lei, iar din dividendele de la societatea la care este acţionar a încasat peste 250.000 de lei. De la ultima declaraţie, la averea familiei Alecu s-au mai adăugat peste 25.000 de metri pătraţi de teren. 

Cel mai tânăr deputat, Adrian Mocanu (PSD) a adăugat în 2010 şi 2011 la averea sa 0,64 hectare de teren în Mărăcineni şi două conturi, unul în valoare de 33.400 euro, iar celălalt de 205.000 lei, deschise după nunta din această vară cu fiica unui afacerist local. În bănci avea la sfârşitul lui 2009 depozite de 435.000 de lei. Salariul său de deputat i-a adus anul trecut 51.622 lei în bugetul familiei. El deţine şi un tractor pe care îl foloseşte în activităţile agricole din care a obţinut 103.000 lei în 2010. 

Despre averile celorlalţi deputaţi citiţi în paginile săptămânalului ADS Buzău, pus în vânzare la toate chioşcurile de presă din oraş. Are 24 de pagini full-color şi conţine anchete, reportaje şi poveşti de viaţă în exclusivitate. Include programul TV pentru o săptămână şi mai multe articole despre amenajarea locuinţei, sănătate, auto şi vacanţe. Costă 0,9 lei şi se găseşte la toate chioşcurile de presă din oraş.

citeste totul despre: