Alunecările de teren din judeţul Buzău distrug drumuri, gospodării şi chiar morminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Precipitaţiile din ultimele zile au provocat alunecări de teren în mai multe puncte din judeţ, cele mai grave situaţii fiind în Pardoşi. Alunecări de teren semnalate în patru sate au afectat drumuri, căi de acces, gospodării şi chiar un cimitir. O comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, ISU, Consiliului Judeţean, Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău, Inspectoratului Judeţean în Construcţii a întocmit deja un bilanţ.

În satul Pardoşi, în punctul „Chinţoiu”, s-a reactivat alunecarea de teren pe o lungime de aproximativ 300 de metri şi lăţime de 200 metri care a afectat, prin depunerea unei mase de pământ, drumul judeţean DJ 220 între Km 64+300 – 64+500. Circulaţia auto în zona afectată este întreruptă.

Pe drumul judeţean DJ 220, la intersecţia dintre localităţile Pardoşi şi Buda, s-a produs demufarea podeţului tubular şi o tasare a părţii carosabile pe o lungime de 10 metri şi o diferenţă de nivel 40-50 centimetri. Circulaţia auto a fost întreruptă. Ca măsură de primă intervenţie, administratorul drumului, Consiliul Judeţean Buzău a intervenit cu utilaje pentru redarea circulaţiei auto provizoriu.

În satul Costomiru  s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de aproximativ 200 de metri şi lăţime de 120 metri care a afectat două locuinţe, una dintre acestea fiind avariată prin apariţie de fisuri şi crăpături pronunţate, iar cealaltă fiind parţial distrusă. Ambele locuinţe nu mai poate fi locuite şi se impune reconstrucţia pe un alt amplasament. 

În aceeaşi zonă a fost afectat pe o lungime de aproximativ 30 metri, prin depunerea unei mase de pământ şi drumul sătesc, care face accesul spre şapte gospodării.

De asemenea, s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de aproximativ 100 de metri şi lăţime de 40 de metri care a afectat anexele (grajdul) unei gospodării prin înclinarea pereţilor şi formarea unei adâncituri în pardoseală.

În satul Valea Şchiopului, drumul comunal DC 117, care face legătura între DJ 220 şi sat Valea Şchiopului, a fost colmatat pe o lungime de aproximativ 200 metri în zona podeţului tubular (Ø 800cm.) peste pârâul Cîlnău.

S-a mai produs o alunecare de teren pe o lungime de aproximativ 200 de metri care a afectat drumul sătesc Valea Şchiopului-Chiperu.

În satul Valea lui Lalu s-a reactivat alunecarea de teren din dreptul bisericii şi cimitirului sătesc care a afectat şapte morminte. 

Tot în data de 6 aprilie 2015, grupa operativă formată din reprezentanţi din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Consiliului Judeţean Buzău şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău s-a deplasat în comuna Mânzăleşti, unde în prezenţa membrilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Mânzăleşti a constatat mai multe distrugeri provocate de alunecările de teren.

A fost afectat Drumul Judeţean DJ 102 F ce face legătura între comuna Chiliile şi comuna Mânzăleşti,  la Km 29 + 400, de o alunecare de teren pe o suprafaţă de aproximativ 7000 mp., fapt ce a dus la formarea unui prag cu o adancime de aproximativ 2,5 m, pe toată lăţimea drumului, a fost afectat şi podeţul tubular. Drumul este închis circulaţiei publice . 

La km 30+400, din cauza alunecării de teren de aproximativ 3500 mp, s-a format un prag de adâncime aproximativ 15 cm pe toată lăţimea drumului şi o lungime de 10 metri, fapt ce a dus la îngustarea părţii carosabile. În zonă circulaţia se desfăşoară cu dificultate

De la km 29+400 la km 31+500 circulaţia este îngreunată din cauza făgaşelor formate pe partea carosabilă.

Având în vedere aspectele constatate în cele două locaţii, s-a decis semnalizarea corespunzătoare şi executarea de lucrări pentru refacerea porţiunilor de drum judeţean, comunal şi sătesc afectate, de către administratorul drumului respectiv; luarea măsurilor legale privind strămutarea mormintelor afectate şi consolidarea zonei în care s-a produs alunecarea de teren de la cimitir şi biserică şi monitorizarea permanentă a situaţiei de către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă Pardoşi şi Chiliile, precum şi raportarea către I.S.U Buzău a modificărilor apărute.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite