A fost lansat Drumul Sarmalelor, program al pensiunilor din Buzău

A fost lansat Drumul Sarmalelor, program al pensiunilor din Buzău

Programul va fi valabil în 2012

Pensiunile din judeţul Buzău sunt primele din ţară care în 2012 îşi vor răsfăţa turiştii cu un nou produs: Drumul Sarmalelor. Mai precis, amatorii de drumeţii pot face un tur al localurilor din ANTREC pentru a degusta sărmăluţele româneşti, preparate în diverse moduri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivalul pensiunilor din ANTREC Buzău a fost cea mai bună ocazie pentru a lansa pe piaţă noul produs turistic. Bucătarii din pensiunile buzoiene au expus zeci de platouri cu sărmăluţe în foi de viţă, de varză dar şi din alte plante.

„Sarmalele de Varlaam se fac cu frunze de paltin acrite în apă sărată de pârâu. Se fac atât din carne de porc dar şi de oaie. Sunt multe alte ingrediente care se folosesc numai la noi în zona de munte decare turiştii se vor convinge atunci când ne vor vizita”, declară Pompiliu Blidaru, de la pensiunea Varlaam.

Orice turist poate solicita un tur al bucătăriilor din judeţul Buzău. Mai mult, poate comanda anticipat, la meniu, tipul de sarmale preferat. „În judeţul Buzău, de fapt în toată ţara, sarmaua se prepară în feluri diferite. Se foloseşte carnea de porc, sau de vită, frunze diverse, si gustul diferă de la o zonă a ţării la alta. Drumul Sarmalelor începe astăzi la Buzău şi va continua spre Moldova, mai întâi în Vrancea apoi va ajunge şi în Transilvania. Sigur vor fi mulţi turişti care vor alege acest program”, spune Cristina Partal, preşedinte ANTREC Buzău.

Pensiunile au lansat Drumul Sarmalelor după ce auconstatat că din ce în ce mai mulţi turişti străini cer sarmale în meniuri. „Sarmaua este un produs culinar care în meniurile şi cărţile de specialitate internaţionale figurează ca aliment tradiţional românesc. Românii au produs sarmale cu carne de oaie, vită, pasăre, peşte. Mai nou, se prepară sarmale cu legume, fructe de pădure, pentru perioadele dintre posturi. Pensiunile buzoiene sunt de apreciat pentru că atrag turişti cu ajutorul acestui produs culinar”, declară Rareş Gheorghe, maestru în arta culinară.

Drumul Sarmalelor nu este singurul program de turism lansat de pensiunile buzoiene. La ediţiile din alţi ani au fost lansate Drumul Cramelor, la pensiunile de la poalele dealului Istriţa, sau Nunta de la Buzău.

citeste totul despre: