VIDEO Şase femei au ajuns la spital după ce s-a rupt puntea pe care se aflau. Se întorceau de la biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Iulian Bunila
FOTO Iulian Bunila

O punte pietonală din comuna Tisău s-a rupt în timp ce era traversată de şase femei care veneau de la biserică. Victimele între care şi o bătrână de 77 de ani au căzut în apă de la o înălţime de aproximativ cinci metri. Cauza accidentului: au cedat cablurile metalice pe care era suspendată puntea.

Nenorocirea s-a întâmplat la Tisău, în prima parte a zilei. Zgomotul produs de ruperea şufelor metalice şi a scândurilor i-a alertat pe câţiva săteni din apropiere. 

Au sărit imediat în ajutorul celor şase femei căzute în pârâul Tisău, direct pe bolovanii din albie.

Conducerea primăriei a fost cea care a anunţat accidentul la 112. La intervenţie au fost direcţionate mai multe ambulanţe care au preluat trei femei, iar autospeciala de transport victime multiple de la ISU Buzău a preluat alte trei victime, acestea fiind transportate la spital.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Poliţiei, care au deschis o anchetă în acest caz. Puntea are o vechime de peste 60 de ani, a fost construită de săteni iar în timp i s-au făcut doar mici reparaţii, superficiale şi niciodat la sistemul de susţinere.

După ruperea punţii, peste 150 de săteni din cătunul Valea Tisăului au rămas fără legătură cu centrul comunei. Singura cale pe care o mai au la dispoziţie este prin albia pârâului Tisău. Oamenii sunt revoltaţi pentru că de mult cer să li se facă un pod solid.

Prefectura a dispus tuturor primăriilor să verifice starea punţilor şi podeţelor şi să investească în consolidarea celor găsite şubrede. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite