Atănăsoaei: Bucureștiul este campion la maidanezi, mizerie și școli și grădinițe cu risc seismic
0Mihai Atănăsoaei, prefectul Capitalei, a spus că cele mai mari probleme cu care se confruntă orașul sunt, printre altele, câinii comunitari, salubrizarea ineficientă și numărul mare al școlilor și al grădinițelor cu risc seismic.
Atănăsoaei a atras atenția asupra neajunsurilor Bucureștiului, după ce și-a prezentat bilanțul celor patru ani de mandat. Edilul a spus că salubrizarea lasă de dorit și că maidanezii sunt încă pe străzi, iar numărul lor continuă să crească. Totodată, una dintre cele mai îngrijorătoare probleme este faptul că, în Capitală, există zeci de școli și gădinițe cu risc seismic.
„Noi vom propune: sterilizarea maidanezilor şi a celor de rasă comună şi cu stăpân, apoi îngrijirea patrupedelor în adăposturi pe toată durata lor de viaţă, eutanasierea câinilor bolnavi incurabil şi a celor agresivi, dar şi a celor cu boli periculoase, duşi deja în adăposturi”, a declarat prefectul într-un interviu acordat evz.ro.
De asemenea, Atănăsoaei a tras un semnal de alarmă asupra faptului că zeci de școli și grădinițe bucureștene funcționează în clădiri cu risc seismic. Din fericire, câteva dintre aceste instituții de învățământ au intrat deja în consolidare.
Sectorul 5, cel mai murdar
Prefectul a mai subliniat că sectorul 5 este codașul orașului. Acolo sunt cei mai mulți câini comunitari, dar și cele mai multe depozite ilegale de gunoaie.
„Mizeria alimentează multe alte probleme: maidanezi, sănătatea oamenilor şi viaţa socială a locuitorilor. În toate sectoarele există depozite ilegale de gunoi, dar în sectorul 5 sunt cele mai multe”, a adăugat edilul-șef.